Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:25 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se reconstruieşte „model 2011" Crazy renaşte din propria-i... cenuşă (galerie foto + documente)

ro

06 May, 2011 02:36 5253 Marime text
crazy.jpgÎn apropiere de Sala Sporturilor, pe locul pe care se afla vechiul restaurant Crazy, au început lucrările de construire a noului local.

A fost unul dintre locurile preferate de „ieşeală" ale primarului Radu Mazăre şi, într-o zi, a dispărut de pe faţa pământului. Acum, Crazy va reapărea, în varianta 2011. Horaţiu Bobeş, unul dintre cei doi patroni ai restaurantului, spune că amplasarea fostului local nu era deloc avantajoasă. „Aveam Crazy la subsol şi iarna nu prea mergea. Vara, terasa era profitabilă, însă subsolul se pare că nu a plăcut. Aşa că vrem o afacere profitabilă 12 luni pe an şi ne-am gândit să reconstruim. Va fi exact acelaşi lucru ca înainte, doar că model 2011. Vom aduce cafeneaua şi restaurantul la lumină", spune Bobeş. Acesta a precizat că este vorba despre o investiţie de aproximativ 500.000 de euro şi că speră să inaugureze până în octombrie sau noiembrie. Cât despre prezenţa lui Mazăre la Crazy, Bobeş spune că, întotdeauna, faptul că o persoană publică îţi calcă pragul este un lucru bun pentru afacere. Horaţiu Bobeş şi asociatul său, Daniel Georgescu, nu deţin doar Crazy, ci şi clubul Wish, amenajat în fostul cinematograf Dacia. Cei doi deţin împreună trei firme: Underground Club, La Mania Club şi Underground Management. Cea din urmă societate comercială este înfiinţată anul acesta şi are sediul pe strada Mircea cel Bătrân nr. 97A.

De... vară, cu apropiaţii lui Mazăre

IMG_8433.jpgLa Mania Club este înfiinţată în 2001 şi are sediul social în Mamaia, Complex Lido-Ambasador, iar SC Underground Club SRL (1999) pe strada Mircea cel Bătrân nr. 97A. Underground Club are patru puncte de lucru: Mamaia, zona Rex (contract de închiriere din 21.04.2011, pentru cinci ani), Mamaia, Complex Lido-Ambasador (contract de închiriere 2/1.04.2011, pentru 18 luni), Mamaia, careu C2, lot 1, zonă vilă turistică FN (contract de închiriere 1/29.03.2011, pentru trei ani şi bulevardul Mamaia nr. 135-137, clădirea Millenium Business Center, et. 4 (contract de închiriere 104/12.04.2011, pentru şase luni). În 2009, Bobeş şi Georgescu au închiriat terenuri în Mamaia, pentru Wish şi Crazy, variantele estivale, de la Marius Puşcaşi şi de la SC Principal SN, firma lui Alexandru Florian Ilie. Marius Puşcaşi şi soţia sa, Carmen, sunt inculpaţi în dosarul retrocedărilor la capitolul „cesionari cumpărători de drepturi succesorale". Marius se ocupă de Hotelul Flora, ce aparţine firmei Xenoti SRL, în care sunt asociaţi Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Sorin-Gabriel Strutinsky, este preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal şi membru fondator al Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean. Carmen este angajată a Primăriei, referent la Centrul de Informare Cetăţeni. Alexandru Florian Ilie este şeful de cabinet şi mâna dreaptă a senatorului PSD Alexandru Mazăre.

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii