Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:25 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima Casa Avans 5% daca locuinta costa 60.000 euro sau 3.000 euro plus diferenta, daca e mai scump

ro

14 Jun, 2009 12:34 952 Marime text
Beneficiarii programului Prima Casă trebuie să dea de un avans de 5% din preţul de achiziţie al locuinţei, dacă acesta este mai mic sau egal cu 60.000 euro, iar dacă preţul locuinţei este mai mare, trebuie să achite un avans de 3.000 euro plus diferenţa dintre suma de 60.000 euro şi preţul de achiziţie. Datele vor fi cuprinse în normele de implementare ale Programului "Prima Casă", care vor fi discutate în şedinţa de astăzi a Executivului, au declarat surse ministeriale. Durata maximă a unui credit contractat prin "Prima casă" este de 30 de ani, iar contractul de credit nu trebuie să conţină clauze care să permită modificarea unilaterală de către bancă a acestuia.

Totodată, beneficiarii Programului trebuie să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, cu o valoare minimă egală cu trei rate de dobândă. O altă condiţie este ca beneficiarii să achiziţioneze în cadrul Programului o locuinţă finalizată, aflată pe teritoriul României, înscrisă în cartea funciară şi "liberă de sarcini".

Cei care beneficiază de programul "Prima Casă" se mai obligă să nu înstrăineze locuinţa achiziţionată în primii 5 ani de la data dobândirii. De la expirarea acestui termen, în cazul preluării contractului de credit de către un terţ, acesta trebuie să întrunească, de asemenea, condiţiile de eligibilitate ale beneficiarilor Programului.

Băncile participante la program nu vor percepe comision de rambursare anticipată.

http://www.realitatea.net/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii