Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:35 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe ce a luat Fundatia „Fantasio" un miliard de la CJC Eminescu, „fauritorul limbii romane", comemorat cu greseli

ro

15 Feb, 2010 04:06 2323 Marime text
cap_3.jpgÎn şedinţa de miercuri, se va supune votului consilierilor judeţeni încă o sumă cheltuită prin Fundaţia „Fantasio"

Anul acesta s-au împlinit 160 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti. Deşi nu mai este fizic printre noi, poeziile sale îi asigură marelui poet Mihai Eminescu o existenţă perenă în spiritualitatea românească.

Aniversarea a 160 de ani de la naşterea sa a prilejuit în comunităţi locale care ştiu să păstreze şi să preţuiască comorile neamului românesc, festivităţi în care marele poet a fost comemorat. Eminescu a fost evocat în cadrul unor cercuri literare în care s-a vorbit despre naşterea, viaţa, opera, iubirea şi moartea sa. Cu alte cuvinte, s-au organizat manifestări culturale de care s-a bucurat toată lumea, fără a fi un prilej de risipă a banului public.

Consiliul Judeţean Constanţa a găsit în acest eveniment un prilej de risipă a banului public. Mai exact, pentru organizarea unor activităţi care, fie vorba între noi, nici măcar nu au fost suficient mediatizate, instituţia condusă de social-democratul Nicuşor Constantinescu a cheltuit nu mai puţin de 100.000 lei, adică un miliard de lei vechi. Unii ar spune probabil că e drept să se cheltuiască oricât în amintirea poetului nepereche, însă, pare o sumă exagerată mai ales într-un an în care autorităţile locale se vaită că au un buget greu-încercat. Dar să vedem pe ce a crezut de cuviinţă conducerea CJC să cheltuiască banii cu ocazia evenimentului amintit.

Cum se cheltuieşte un miliard

Printr-un proiect de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor judeţeni în şedinţa de miercuri, 17 februarie, se propune aprobarea unei sume de 100.000 lei, cheltuită deja pe o expoziţie de artă, pe dezvelirea unei plăci comemorative din bronz, pe o sesiune cinematografică, pe o sesiune de comunicări ştiinţifice şi două spectacole de teatru. În expunerea de motive se mai precizează că banii au fost necesari şi pentru realizarea unui album, a medaliei jubiliare şi a insignei dedicate evenimentului, pentru efectuarea materialelor publicitare şi pentru plata actorilor.

mih_em21.jpgPlachetă comemorativă, cu greşeli de scriere

Ceea ce intrigă şi mai mult decât risipa acestei sume este faptul că placheta comemorativă în memoria marelui poet s-a făcut în bătaie de joc. Deşi dedicaţia înscrisă pe aceasta sună cam aşa: „In amintirea poetului Mihai Eminescu fauritorul limbii si constiintei nationale romanesti, evocator al pamantului dobrogean la 160 de ani de la nastere", nu este scrisă în limba română, ba chiar în dispreţul ei, întrucât, cel care a gravat literele nu a folosit diacritice, adică „ă"-uri, „ş"-uri etc. Mai grav este că pe această plachetă s-a strecurat şi o greşeală, care nu a fost remarcată de către cei de la Fundaţia „Fantasio" şi probabil, nici de către preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, cel care a dezvelit-o. Este vorba despre faptul că sub dedicaţie a fost înscris şi numele instituţiei judeţene - Consiliul Judeţean Constanţa - alături de cel al „Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutundeni" şi nu de „pretutindeni", aşa cum ar fi fost corect scris româneşte. Este jenant că unor astfel de monumente care cinstesc memoria unor personalităţi care au marcat conştiinţa naţională, aşa cum aminteşte chiar CJC pe plachetă, şi pe care s-au cheltuit sume imense, nu li se acordă o importanţă pe măsură. Inaugurăm de dragul de a inaugura şi de a fi văzuţi inaugurând.

Fundaţia „Fantasio", expertă la cheltuit bani publici

Foarte important de precizat, banii au fost alocaţi Fundaţiei „Fantasio", care s-a ocupat de organizarea evenimentului. Reamintim că şi în 2008, dar şi în 2009, prin aceeaşi fundaţie s-au rulat sume uriaşe de bani. Cei mai mulţi au fost alocaţi fundaţiei în 2008, 1.570.000 lei, pentru organizarea a diverse evenimente, adică nu mai puţin de 15,7 miliarde de lei. Şi în 2009, Fundaţia „Fantasio" s-a ocupat de organizarea unor evenimente precum Sărbătoarea Vinului Dobrogean şi Ziua Recoltei. Numai pentru acestea s-au alocat câte 290.000, însă mai sunt şi altele. De precizat că în şedinţa de miercuri, se va supune la vot o hotărâre prin care Fundaţiei „Fantasio" i se va conferi rolul de organizator al tuturor evenimentelor din 2010, ce vor fi finanţate de către CJC. Aşadar, ne aşteptăm ca alte sume să fie alocate pe bandă rulantă acestei fundaţii, care se ocupă de cheltuirea banilor judeţeni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii