Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:23 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oil Terminal plateste dividendele pe 2008

ro

19 Oct, 2009 01:51 1622 Marime text
sediu_oil_terminal.jpgOil Terminal a încasat, anul trecut, venituri în valoare de 136,98 milioane de lei şi a efectuat cheltuieli de 135,422 milioane de lei.

Oil Terminal începe luni plata dividendelor aferente anului 2008, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

„Acţionarii îndreptăţiţi să primească dividendele aferente anului 2008 sunt cei înregistraţi în Registrul Acţionarilor ţinut de SC depozitarul Central SA la data de 11.05.2009, stabilită ca dată de înregistrare în conformitate cu prevederile art. 238 alin 1 din Legea nr. 297/2004 prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SC OIL Terminal SA nr. 8/23.04.2009", se arată în comunicatul semnat de preşedintele CA al SC OIL Terminal SA, Silviu Ioan Wagner. Dividendul brut pe acţiune a fost stabilit, în Adunarea Generală a Acţionarilor din 23 aprilie 2009, la valoarea de 0,0009 lei/acţiune. Dividendele pot fi plătite în numerar, la sediul societăţii, prin virament bancar sau prin mandat poştal. „Pentru acţionarii din judeţul Constanţa plata dividendelor se va efectua la adresa acţionarilor din Registrul consolidat la data de 11.05.2009. Cheltuielile poştale ocazionale de plata dividendelor prin mandat poştal sunt suportate de SC OIL Terminal SA", se mai arată în comunicat.
Conform raportului transmis BVB, din profitul net realizat de Oil Terminal în exerciţiul financiar al anului 2008, în valoare de 1,13 milioane lei şi din rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile înregistrat în anul 2008, în cuantum de 1.422 lei, s-a repartizat pentru rezerva legală o sumă de 52.449 lei, pentru participarea salariaţilor la profit - 108.295 lei, pentru dividende 541.474 lei, iar pentru sursa proprie de finanţare 433.178,86 lei.
Oil Terminal a încasat anul trecut venituri în valoare de 136,98 milioane de lei şi a efectuat cheltuieli de 135,422 milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei s-a situat la 134,573 milioane de lei, fiind cu nouă la sută mai mare faţă de cea din 2007. Compania ocupă o poziţie strategică în Zona Mării Negre fiind cel mai mare operator pe mare, specializat în vehicularea ţiţeiului, produselor petroliere şi petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime în vederea import/exportului şi tranzitului. Societatea reprezintă unul dintre cele mai mari terminale din Sud-Estul Europei şi a fost înfiinţată în anul 1898, purtând numele de Steaua Română şi până în anul 1990, societatea a funcţionat sub diverse nume. În anul 1990, în baza legii 31/1990, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1200/12 noiembrie, a fost înfiinţată SC Oil Terminal SA Constanţa, formă de organizare fiind societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • razboinicul 19 Oct, 2009 10:01 dar pt ceilalti ani din urma cind se vor da .Am sa va dau in judecata pt plata devidentelor din ani trecuti