Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:40 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare a mai cenzurat!

ro

28 Apr, 2009 02:51 2304 Marime text

precedent_Radu_Mazare_09.jpgZIUA de Constanţa a fost interzisă în chioşcurile Conpress Group, firmă în al cărei acţionariat îl regăsim pe primarul Radu Mazăre

Pe 6 aprilie 2009, firma lui Radu Mazăre s-a decis că nouă ani de distribuţie sunt de ajuns şi a scos din chioşcurile amplasate pe terenul concesionat de la municipiul Constanţa cotidianul ZIUA de Constanţa.
Actul de cenzură (cuvânt definit de Agenţia de Monitorizare a Presei într-un raport privitor la libertatea presei şi ca act de „confiscare a tirajului") a fost reclamat de către reprezentanţii cotidianului nostru şi negat de către Radu Mazăre. Şi asta în ciuda faptului că firma de difuzare Tutun şi Ziare SRL (societate care are ca acţionar majoritar SC Conpress Group, la care Mazăre este asociat) a comandat pe întreaga perioadă 6 - 28 aprilie 2009 exemplare ZIUA de Constanţa, le-a primit, le-a transportat de la Bucureşti la Constanţa, dar nu le-a distribuit în chioşcurile Conpress Group. Însă, în opinia primarului Mazăre, acest fapt nu presupune cenzură şi nici rea-voinţă. Mai mult decât atât, edilul a trimis un comunicat de presă în care spune că „în ceea ce priveşte semnalul de sirenă (...), cum că noi am fi cenzurat vreodată şi alte publicaţii naţionale, precizăm că aceste afirmaţii sunt total false şi neadevărate".

Precedentul Jurnalul de Constanţa

Cu toate acestea, o parte dintre materialele întocmite de Agenţia de Monitorizare a Presei de-a lungul timpului ne dezvăluie alte poveşti. În Raportul privind condiţia libertăţii presei în România - Cazuri de hărţuire a jurnaliştilor în perioada 2001 - 2002, AMP prezintă cazul cotidianului Jurnalul de Constanţa „hărţuit din cauza criticilor aduse primarului" Radu Mazăre. Redăm în continuare fragmente din raportul Agenţiei de Monitorizare a Presei pentru 2001 - 2002: „Pe 17 ianuarie, ziariştii de la Jurnalul de Constanţa au fost evacuaţi din sediul redacţiei de către o firmă de bodyguarzi. La orele 14,00 în biroul redactorului-şef, Emilia Beleţ, au intrat zece persoane, membri ai Partidului Democrat. Elena Mocanu, preşedintele organizaţiei judeţene a PD a «fluturat» în faţa redactorului-şef o hârtie, spunând că aceasta ar fi fost dovada că spaţiul în care îşi desfăşura redacţia activitatea intra în posesia PD. (...) În cele din urmă a apărut şi o persoană care s-a recomandat drept reprezentant al RAEDPP, fără a se legitima însă, şi care a început să sigileze uşile (doar scotch fără sigiliu). Era însoţită de bodyguarzi ai firmei Dragon Star, «firmă din grupul de interese controlat de Radu Mazăre», după cum afirma Jurnalul Naţional în articolul «Mafia lui Mazăre vrea să pună botniţă presei», publicat pe 18 ianuarie. Ziariştii au fost daţi afară. Nu şi-au putut lua decât hainele şi genţile. «Computerele au rămas deschise, dosarele, documentele şi tot ce aveam în redacţie au rămas la îndemâna celor care au intrat în sediu», a mai relatat Emilia Beleţ. Pe lângă problema evacuării din sediul redacţiei, ziariştii reclamă şi faptul că, în ultima săptămâna, Jurnalul de Constanţa nu a fost difuzat în localitate de principala firmă de difuzare, Conpress, în care primarul Radu Mazăre este unul dintre asociaţi. În plus, este reclamat faptul că în aceeaşi perioadă, exemplarele Jurnalului de Constanţa difuzate prin reţeaua Rodipet au fost achiziţionate integral, la pachet, pentru a se împiedica accesul populaţiei la informaţiile pe care le conţineau. Editorul Jurnalului a recurs, pentru a încerca să suplinească boicotul, la difuzori ambulanţi. Unul dintre redactorii-şefi ai ediţiei naţionale semnalează că ziarul nu a fost difuzat nici în chioşcuri deţinute de Conpress în Bucureşti şi în alte localităţi. Toate aceste evenimente survin publicării de către Jurnalul Naţional de Constanţa a unei serii de articole care făceau referiri la posibile afaceri ilicite ale primarului Mazăre".

precedent_mircea_toma.jpgCRP: „Abuz grav"

Problemele de difuzare pe care Jurnalul de Constanţa le-a întâmpinat au fost notate şi în raportul AMP privind „libertatea presei în România în anul 2003", la capitolul „Presiuni politice asupra presei". În documente se precizează că „prin firma Conpress deţinută de un apropiat al lui Radu Mazăre, controlează distribuţia presei în mai multe judeţe din sud-estul ţării. Singurul ziar constănţean care a avut curajul să scrie despre afacerile primarului Mazăre a fost cotidianul Jurnalul de Constanţa. Drept urmare, în 24 decembrie 2000, la doar câteva săptămâni de la prima apariţie, Jurnalul de Constanţa a fost scos din reţeaua de distribuţie Conpress în urma publicării unor dezvăluiri despre afacerile lui Radu Mazăre. Până în aprilie 2003, Jurnalul de Constanţa şi-a rezolvat parţial problema distribuirii, fiind vândut împreună cu Jurnalul Naţional, deşi au fost situaţii când şi Jurnalul Naţional a fost de negăsit pe piaţa constănţeană. Mulţi agenţi economici privaţi se tem să-şi facă publicitate în acest ziar, temându-se de reacţia autorităţilor locale. Redacţia Jurnalul de Constanţa a primit vizite ale instituţiilor controlate de autorităţile locale. Corpul de Control al Primăriei a controlat taxa de publicitate, iar ziarul a fost amendat pe motiv că nu are afişat programul pe uşă". Revista Capital nota pe 10 octombrie 2002 că şi Clubul Român de Presă a trimis un comunicat în această privinţă, în care se spunea că „o asemenea imixtiune în circuitul difuzării presei este un abuz grav, de natură să afecteze dreptul la informare al cetăţeanului, prevăzut în Constituţie". Aceeaşi publicaţie sublinia faptul că aceasta a fost una dintre puţinele reacţii pe care CRP le-a avut referitor la vreo publicaţie locală.

„Tinere, te jupoi!"

Se poate observa foarte uşor asemănarea „cazului Jurnalul de Constanţa" cu situaţia în care se află ZIUA de Constanţa în acest moment. Ba, mai mult, şi unele publicaţii naţionale s-au lovit de problema distribuţiei în chioşcurile lui Mazăre. O situaţie similară ne-a fost povestită de Mircea Toma, jurnalist la Academia Caţavencu şi preşedinte al Agenţiei de Monitorizare a Presei. Toma îşi aminteşte că, în perioada 2000 - 2001, publicaţia la care activează a fost ameninţată că va fi scoasă de la distribuţie din chioşcurile Conpress, tocmai de către Radu Mazăre. De asemenea, unul dintre „caţavenci", Alexandru Căutiş, reporter special, a fost sunat şi insultat de primarul Constanţei. În fapt, Căutiş pregătea un material referitor la Mazăre, drept pentru care i-a adresat câteva întrebări, trimise prin fax. Ulterior, a fost contactat de însuşi Radu Mazăre. „Ştiu că mi-a spus «tinere, te jupoi!»", ne-a declarat Căutiş. Pe de altă parte, Mircea Toma susţine că problema scoaterii de la difuzare a fost pusă direct managementului de la acea vreme al Academiei Caţavencu. „Am realizat că aşa pierdeam 40% din tiraj. Acel material a apărut abia după un an, când Antenele au sărit în ajutorul Jurnalului de Constanţa. Ţin minte că şi Ion Iliescu, preşedintele de la acea vreme al României, s-a adresat critic şi a cerut să nu se mai facă abuzuri în administraţia publică locală", a mai precizat jurnalistul Mircea Toma. Pe site-ul www.ziuadeconstanta.ro puteţi citi rapoartele Agenţiei de Monitorizare a Presei.




Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii