Mariana Dragoi „Petromidia s-a nascut ca un copil, cu dragoste"

„Niciodată n-am putut să mă dezlipesc de locul acesta. Nu m-am gândit niciodată serios să plec de aici"

Experienţa Petromidia: o viaţă de om. Aşa defineşte Mariana Drăgoi cei 30 de ani pe care i-a petrecut la Combinatul Petrochimic Midia Năvodari. Acum, la 30 de ani de la pornirea primei instalaţii la Midia, cei care au văzut totul crescând îşi amintesc începuturile poveştii Petromidia şi îşi povestesc viaţa în locul pe care şi-l amintesc cu toţii ca fiind la început o întindere de nisip.

De acolo a pornit totul. Pe plaja de lângă Năvodari, s-a pornit pe 29 iunie 1979 prima instalaţie a celei ce avea să devină una dintre cele mai mari rafinării din ţară. „Am venit la Petromidia pe 1 august 1979, pe post de inginer stagiar. Terminasem facultatea de un an şi avusesem repartiţie la Borzeşti. Acolo erau soţul şi copilul. Am venit aici pe post de şef de formaţie. Aveam câţiva oameni în subordine. A fost ceva nou pentru mine.

Am evoluat destul de repede. Am fost şef de atelier, apoi şef de secţie. Pe postul acesta, periodic, mi s-au mai dat atribuţii şi am devenit la un moment dat inginer tehnolog. Asta a fost perioada mea de relaxare. Când a venit Rompetrol am fost solicitată din nou şi am acceptat", povesteşte Mariana Drăgoi.

„Mie îmi place căldura"

Este dobrogeancă, născută la Jurilovca, dar a făcut facultatea la Iaşi. Acolo şi-a cunoscut viitorul soţ şi s-au căsătorit: „El terminase, eu eram în anul patru. În luna martie, în anul 5 de facultate a venit şi copilul. Soţul meu fiind din Borzeşti am luat repartiţia acolo, dar nu am stat decât un an. Nu mi-a plăcut deloc acolo. Mereu ploua, era frig... nu-mi plăcea. Mie îmi place căldura. Am avut oportunitatea să ajung la Midia. Nu ştiam ce este aici, nu fusesem niciodată. Fratele mamei locuia în Năvodari şi cunoştea multă lume aici, la Petromidia. Şi de la el am auzit de locul acesta. El ne-a convins şi ne-a ajutat, pentru că ne-a găzduit o perioadă, până am primit noi locuinţă în Constanţa. Soţul a lucrat aici până în 1998. După care şi-a făcut o firmă de care se ocupă şi acum".

„Aici a rămas tinereţea mea"

Mariana Drăgoi spune că soţul său regretă că a părăsit Petromidia. „Şi acum mai spune câteodată că i-ar fi fost mai bine aici. Noi am venit la Midia când nu era aproape nimic. Eu, când am coborât din maşina 52, am avut un şoc. Venisem singură, cu puţin timp înaintea soţului meu. Nu puteam să cred ce este aici. Era nisip şi vânt. Era pur şi simplu o furtună de nisip. Şi cum eram eu îmbrăcată... aveam nişte tocuri... Cred că tocurile alea nu le-am mai pus de atunci. Când am văzut atâtea fiare, atâta nisip... Doar DAV era conturată, dar eu nu ajunsesem încă până acolo. Eu plecasem de la Borzeşti, o fabrică aşezată. Aici era totul nou. Parcă lună de lună se mai contura ceva. Se mai ridica ceva din nisip. Pentru că am lucrat la Uzina de Utilităţi tot timpul, cred că nu a fost instalaţie la care să nu fiu părtaşă măcar puţin. Eu mă simt foarte ataşată de Petromidia". Nu s-a putut desprinde niciodată de locul pe care l-a văzut crescând şi spune că este ataşată de tot ceea ce înseamnă Petromidia: „Multă lume se întreabă cum am reuşit să rămânem atâta timp aici. Niciodată n-am putut să mă dezlipesc de locul acesta. Nu m-am gândit niciodată serios să plec de aici. Poate, cine ştie, la supărare, la nervi să spun că plec şi gata. Dar îmi reveneam repede. Aici a rămas tinereţea mea, mai mult de jumătate din viaţă. Nu aş putea să spun că au fost numai lucruri bune şi frumoase, dar după ce ai trecut de ceva greu satisfacţia este chiar mai mare. Şi nu era înainte goana aia după bani. La noi era pasiune, dragoste. Petromidia s-a născut ca un copil, cu dragoste".