Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:09 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC isi propune sa atraga turisti din Germania si Rusia

ro

10 Mar, 2010 04:01 1676 Marime text
sediu_cjc.jpgConsiliul Judeţean Constanţa participă zilele acestea, la Bursa internaţională de turism de la Berlin.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, instituţia este reprezentată în Germania de doi delegaţi. Evenimentul începe astăzi şi se va încheia la sfârşitul săptămânii, pe 14 martie.

România este reprezentată la acest eveniment, în principal prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Prezenţa României la Bursa de turism de la Berlin este benefică întrucât, conform Master Planului pentru Turism, Germania este cea mai importantă piaţă, pe care România ar trebui să-şi concentreze eforturile de promovare, în vederea creşterii numărului de turişti străini în România. Germania reprezintă piaţa sursă pentru majoritatea destinaţiilor de vacanţă. Conform unui studiu, turiştii germani sunt mai puţin influenţaţi de criză, comparativ cu alţi turişti europeni.

Purtătorul de cuvânt al CJC a precizat că reprezentanţii instituţiei judeţene vor prezenta oportunităţile turistice de care dispune judeţul nostru, încercând astfel să atragă cât mai mulţi turişti pe litoral, în acest sezon estival. De altfel, Aeroportul Mihail Kogălniceanu va inaugura, începând din 18 martie, cursa către Munchen, fapt ce constituie un atu în plus pentru Constanţa.

Săptămâna viitoare, alţi doi reprezentanţi ai CJC vor fi prezenţi la un târg de turism ce va avea loc în Rusia, la Moscova, unde vor prezenta de asemenea, punctele forte ale litoralului românesc, laolaltă cu obiectivele turistice care merită vizitate în judeţul Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • alexander 10 Mar, 2010 09:59 Pentru atragerea turistilor straini o solutie este includerea intre obiectivele turistice a Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara! 10 milioane de euro din bugetul CJC aruncate pentru satisfacerea orgoliului unui chirurg dubios, o asa zisa banca de organe nerecunoscuta de nimeni-iata caracteristicile de baza ale acestui obiectiv. Avand in vedere ca acolo NU se prea opereaza, clinica poate fi trecuta fara probleme ca si obiectiv turistic!Ghidul va povesti cum dubiosul chirurg Patrut duce pacienti la operat tocmai in Germania (iata ideea unui schimb de turisti ), cum a alingat 2 medici de pe sectie pentru a face loc propriei sotii ( a 3-a in istoria lui) , pe scurt cum s-au dus pe apa sambetei niste bani... Acest obiectiv turistic, UNIC in Romania va avea un succes garantat...