Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:34 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Academia Catavencu a realizat Top cele mai sexy 49 femei din politica

ro

13 Jun, 2009 11:39 8080 Marime text
ioana_timofte.jpgFemeile frumoase din politica românească au mai stat la baza unui clasament. Este vorba de un top realizat, chiar la începutul acestui an, de jurnaliştii de la Academia Caţavencu, cei care au întocmit primul Top 49 al celor mai sexy femei de pe scena politică autohtonă. Paradoxal sau nu, procentual topul arată aproape la fel ca şi rezultatele alegerilor europarlamentare. Partidul Social Democrat domină acest top, cu un număr de 18 reprezentante ale sexului frumos. Îl urmează la mică distanţă Partidul Democrat Liberal cu 16 membre şi Partidul Naţional Liberal cu 10.

Pe primul loc se situează Ioana Timofte de la PSD, în timp ce liberala Alina Gorghiu se află pe locul secund. Proaspătul europarlamentar, Elena Băsescu a fost votată pe locul 3. Ea este urmată de social- democratele Silvia Mihalcea şi Magda Bistriceanu, în timp ce pe locul şase se află democrat-liberala, Andreea Vass.

Nici reprezentantele partidelor ceva mai mici nu au fost uitate de jurnaliştii de la Caţavencu. Gabriela Boca de la PNG ocupă locul 10, udemerista Annamari Dancs este pe locul 11, în timp ce preşedinta PIN, Lavinia Şandru se află pe locul 21.

O rubrică aparte i-a fost rezervată ministrului Turismului, Elena Udrea, ea fiind considerată una dintre cele mai sexy femei din politica românească. Pentru realizarea acestui top, au fost analizaţi indici ca înălţime, talie, bust sau intervenţii chirurgicale. Nu au fost neglijate nici numărul de operaţii bancare rezultate în urma activităţii politice, influenţa exercitată în rândul formaţiunii politice ori puterea de decizie a oamenilor politici care le-au marcat ascensiunea.

http://www.realitatea.net/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii