Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PMP - Adoptarea votului prin corespondență reprezintă semnalul unității unei Națiuni

ro

26 May, 2015 21:33 940 Marime text
Marți, 26 mai, Partidul Mișcarea Populară a organizat, la Parlamentul României, o dezbatere privind necesitatea introducerii votului prin corespondență. La eveniment au participat personalități din viața politică și academică, specialiști în legislație electorală, precum și lideri ai comunității românești din state ale Uniunii Europene si SUA în care se exercită dreptul la vot prin corespondență.  

Semnalul dat de votul din 16 noiembrie ar fi și acesta, că românii din străinătate vor să voteze, că le pasă de țara lor.  Românii din SUA, Italia, Spania, Germania, Belgia, Austria, Portugalia, Irlanda sau Marea Britanie au cerut hotărât introducerea votului prin corespondență.  Pentru cei peste 3,5 milioane de români care lucrează sau locuiesc în străinătate ar fi cea mai mare dezamăgire,  dacă actuala clasă politică le refuză această doleanță, acest drept.   Distanțele mari, coroborate cu numărul în creștere al cetățenilor români care aleg să plece peste hotare, precum și efortul acestora de a rămâne conectați și de a se implica în viața politică românească, impune adoptarea unor măsuri legislative pentru asigurarea dreptului constituțional la vot pentru fiecare român.   

Aceasta este o metodă implementată în foarte multe state,  și-a dovedit utilitatea și eficiența.   Legea privind votul prin corespondenta, dar si legea votului electronic doresc să umple tocmai acest vid legislativ, oferind românilor cu domiciliul sau reședința în străinătate o alternativă sigură și accesibilă de a-și exprima opțiunea de vot.    PNL și PSD  atunci când au avut ocazia să voteze pentru  votul prin corespondență nu au făcut-o. Proiectul ce aparținea PMP a fost respins de Camera Deputaților pe 9 decembrie cu 203 voturi impotrivă, 84 de abţineri şi 8 voturi împotrivă.  Dupa respingerea proiectului de lege, acesta a fost îmbunătățit, PMP cerând sprijin de la toți parlamentarii,  să i se alature în calitate de co-inițiatori, însă nu s-a primit niciun răspuns.  

"Observ cu câtă seninatate vin astăzi PNL-ul și spun 'vom sancționa Guvernul Ponta că nu a făcut nimic pentru ca legea votului prin corespondență să existe astazi'. Nimic mai fals. Voturile pot fi văzute și pe site-urile Camerei Deputaților. PNL nu a votat pentru legea votului prin corespondență”.   „A veni azi și a spune că depun o moțiune împotriva Guvernului Ponta pe aceasta temă, mi se pare o chestiune care ține de sfidarea realității. Pe această temă s-au înțeles să o îngroape pentru că ceea ce se încearcă acum este un joc extrem de periculos. Dacă cele două mari partide aveau în mod real interesul ca votul prin corespondență să devină lege nu intrau în această retorica ieftină a dezbaterii politice și se așezau la aceeași masă", a declarat la dezbatere Eugen Tomac, presedintele PMP.  

„Cei care ar avea cel mai mult de pierdut prin implementarea votului prin corespondență sunt cei de la UDMR. Ironia face ca tocmai pe susținerea lor speră să se bazeze PNL pentru moțiunea de cenzură pe tema votului prin corespondență. De aici rezulta seriozitatea cu care este tratat acest subiect”. „Votul prin corespondenţă se poate operaţionaliza din punct de vedere tehnic, astăzi, când vorbim. Există toate condiţiile tehnice şi suficientă sofisticare, mă rog, legislativă dacă o căutăm acolo unde trebuie, pentru a face votul prin corespondenţă", a declarat și preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară Cristian Diaconescu.   In dezbatere au intervenit, prin intermediul Skype, și reprezentanți ai comunitătilor românești din state ale UE și din SUA.     26 mai 2015   Departamentul de comunicare al PMP
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii