De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
08:25 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Seminar regional cu tema „Școala de Administrație și politici publice”, organizat de tinerii liberali la Constanța

ro

01 Jun, 2015 16:17 482 Marime text
În perioada 29 – 31 mai,  la Constanța, la sediul din strada Ion Lahovari, nr. 2A, s-a desfășurat cursul regional cu tema „Școala de Administrație și politici publice”. Această pregatire a fost susținută de Fundația „Hanns Seidel” și Institutul de Studii Populare în colaborare cu senatorul PNL, Christian Gigi Chiru.
Cursul de pregătire a avut rolul de a întări cunoașterea sistemului administrativ, fiind focalizat pe modul de funcționare și organizare a instituţiilor administrative. Totodată, tinerii au avut ocazia de a afla mai multe informații despre fenomenele şi procesele specifice activităţii administrației, precum și despre mecanismele prin care pot influența sau modifica politicile publice. Mai mult, cursul a avut și rolul de a asigura un fundament solid culturii de specialitate în sfera ştiinţelor administrative, necesar pregătirii viitoarelor acțiuni politice ale tinerilor liberali.
Printre lectorii care s-au aflat aici, se numără Răzvan Orășanu, directorul ISP România, care a discutat despre Cadrul legislativ din România versus mecanismele politicilor, despre procesul de luare a unei decizii și analiza părților interesate în acest proces. De asemenea, au fost prezenți și alți lectori cu CV-uri impresionate în domeniu, printre care: Cristina Nicolescu, licențiată în științe administrative (2007), Șerban Iosifescu, președintele Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar și Corina Murafa, doctorand la Academia Română de Studii Economice.
Senatorul Christian Gigi Chiru este de părere că „PNL are suficiente resurse umane și este necesar, ca principal partid de opoziție, să oferim tinerilor ocazia de a-și îmbogăți cunoștințele în domeniul politic și modul de aplicare a politicilor publice la nivelul administrației. Am încurajat acțiunile tinerilor și voi susține, pe lângă pregătirea profesională, dobândită la școală sau prin experiența de muncă, și pregătirea care se face în interiorul partidului, în vederea dobândirii deprinderilor necesare pe care viitorii oameni politici trebuie să le aibă. Inițiativele tinerilor și dorința lor de a se pregăti sunt încântătoare. Am realizat că pregătirea membrilor din partid poate aduce beneficii, atât pentru comunitate, cât și pentru noi ca partid, iar aceste cursuri se înscriu într-un șir lung de evenimente pentru pregătirea unei echipe puternice care, într-o zi, va conduce destinele acestui oraș, județ sau chiar ale țării“.
“Am pornit la drum cu gândul de a face un program pe un an, care să cuprindă mai multe cursuri. Seminarul cu tema <<Școala de Administrație și politici publice>> se înscrie într-un șir de evenimente politice, organizate de ISP la Constanța. Primul a avut loc în luna decembrie a anului 2014, curs intitulat <<Democrație și Leadership>>, urmând ca și pe viitor, colaborarea cu ISP să aducă multe alte surprize educaționale pentru tinerii din PNL”, a afirmat Elena Stavrositu, coodonatorul de proiect.
            În altă ordine de idei, Costela Dragu, copreședintele Organizației Municipale de Tineret, vorbește despre oportunitatea pe care o au tinerii, prin intermediul acestor cursuri: “Am simțit că aceste cursuri lărgesc viziunea tinerilor despre spectrul administrativ și ne ajută să înțelegem mai bine modul de funcționare a administrației. În organizația noastră, sunt tineri care vin din diferite medii, ca pregătire profesională, iar aceste cursuri ne ajută să înțelegem mai bine fenomenul administrativ. Vedem pregătirea internă ca una oportună, prin intermediul căreia putem să îi alegem pe cei mai buni pentru viitoarele funcții publice ”
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii