Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:59 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Declaraţie de presă având ca subiect concluziile vizitei oficiale desfăşurate în Statele Unite ale Americii

ro

11 Oct, 2015 11:33 613 Marime text
Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a susţinut duminică, 11 octombrie a.c., o declaraţie de presă având ca subiect concluziile vizitei oficiale desfăşurate în Statele Unite ale Americii.

Redăm, în continuare, declarația viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.

” Înainte de toate vreau să îmi exprim regretul față de tragicul eveniment care s-a petrecut ieri dimineață în Turcia, la Ankara, în urma căruia mulți oameni nevinovați au căzut victime unui atentat terorist, inclusiv polițiști care se aflau la datorie.

Ca viceprim-ministru pentru securitate națională transmit mesajul meu de solidaritate față de poporul turc și condoleanțe familiilor victimelor. Turcia este și rămâne un partener important pentru România și un aliat de nădejde în cadrul NATO, în regiunea Mării Negre.

În cursul acestei săptămâni, la invitaţia FBI, am efectuat o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, la Washington, unde am avut o serie de întâlniri cu Procurorul General al SUA, cu reprezentanții Departamentului de Justiție, ai principalelor agenţii federale de aplicare a legii, cu şeful Comunităţii de Informaţii al SUA, care îndeplineşte și funcţia de consilier principal pe probleme de informaţii al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, precum şi cu membri ai Senatului american.

În urma întrevederilor cu aceşti înalţi oficiali americani s-au desprins două concluzii deosebit de importante pentru România, pentru siguranţa şi securitatea fiecăruia dintre noi.  Prima veste bună se referă la regimul vizelor pentru Statele Unite ale Americii, iar a doua, pe care o consider şi mai relevantă, în contextul geopolitic complicat din jurul ţării noastre, vizează sporirea garanţiilor de securitate pentru România. 

Vreau să vă asigur că pe durata fiecăreia dintre întrevederi am primit mesaje foarte încurajatoare şi apreciative faţă de ceea ce înseamnă relaţia pe care România o are cu Statele Unite ale Americii, prin Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări.

În actualul context de securitate, este o oportunitate importantă pentru România să consolideze și să dezvolte aceste relații, în special în planul stabilităţii şi securităţii naționale și regionale.

Am fost onorat și mândru să aflu, în cursul discuțiilor purtate, că România, prin eforturile militare pe care le-a făcut în cadrul NATO, prin cooperarea excelentă din domeniul securităţii şi prin contribuţia din domeniul intelligence-ului, este apreciată la cel mai înalt nivel de către Administraţia americană.

România este astăzi un partener solid şi un aliat de încredere al Statelor Unite ale Americii.

Principalele teme pe care le-am abordat au fost, în mod evident, cele din domeniul securităţii, al consolidării statului de drept, al justiției şi al aplicării legii. Este unanim apreciat că această componentă de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA este cea mai relevantă și mai robustă, cu atât mai mult în actualul context geopolitic regional.

Un mesaj important pe care am ţinut să-l transmit atât reprezentanţilor Administraţiei americane, cât şi senatorilor americani cu care am avut întrevederi, a fost acela referitor la determinarea României de a continua demersurile pentru includerea în Programul Viza Waiver care va conduce la eliminarea vizelor pentru români.

Aşa cum aţi fost informaţi, am semnat împreună cu Procurorul General al SUA, doamna Loretta Lynch, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave.

Acest demers reprezintă îndeplinirea de către România a celui mai important criteriu tehnic necesar includerii în Programul Visa Waiver de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii români.

Am transmis oficialilor americani că suntem consecvenţi calendarului de îndeplinire a condiţiilor necesare atingerii acestui obiectiv, faţă de care românii au mari aşteptări.

O întâlnire constructivă am avut, de asemenea, cu directorul Comunităţii de Informaţii a SUA, domnul James Clapper. Cu această ocazie a fost reconfirmată cooperarea foarte bună dintre cele două state în special în domeniul intelligence.

De altfel, domnul Clapper a acceptat invitaţia de a efectua o vizită în România, prilej cu care vom putea dezvolta relaţiile bilaterale în ceea ce priveşte întărirea securităţii şi intensificarea schimbului de informaţii. 

În plan operativ, în ceea ce privește problematica Afacerilor Interne am avut discuţii cu șefii FBI şi DEA, ocazie cu care s-a reconfirmat, de la cel mai înalt nivel al acestor puternice agenţii federale americane, că specialiştii români din domeniul securităţii naţionale sunt adevăraţi profesionişti cu care se cooperează foarte bine şi eficient.

În calitate de viceprim-ministru pentru securitate naţională, ţin să le mulţumesc colegilor, care lucrează în domeniul securității naţionale pentru modul în care îşi fac datoria, pentru felul în care munca lor se reflectă în imaginea noastră și contribuie la reputația profesională a  României în străinătate.

În continuarea dialogului deschis cu reprezentanții agenţiilor americane de aplicare a legii, am lansat invitaţia şefului Agenţiei Antidrog Americane, de a face o vizită în România şi sper ca acest lucru să se materializeze în perioada următoare pentru a valorifica potențialul de colaborare în domeniul cooperării forțelor de poliție ale celor două țări.

Am avut, de asemenea, discuţii cu doi importanți reprezentanți ai Congresului American – senatorul Ron Johnson, președintele Comitetului pentru Securitate Internă și Afaceri Guvernamentale și cu senatorul Richard Burr, președintele Comitetului pentru Informații al Senatului SUA.

Cei doi senatori americani - oameni cu vastă expertiză asupra problematicii de securitate internaţională - au apreciat rolul strategic important pe care România îl are si determinarea noastră de a ne îndeplini acest rol în regiune.

Ceea ce vreau să subliniez în urma acestor importante întâlniri pe care le-am avut în Statele Unite ale Americii este faptul că România este recunoscută și apreciată ca un partener stabil, serios și de încredere.

În planul cooperării strategice s-a discutat foarte mult despre importanţa facilităţii de la Deveselu, pe care o vom operaţionaliza până la sfârşitul acestui an, acest lucru fiind o dovadă în plus a capacităţii României de a se încadra în ansamblul măsurilor de protecţie al NATO în regiune.

Fiecare pas înainte pe care îl facem pe linia cooperării cu autoritățile din Statele Unite ale Americii contribuie la consolidarea Parteneriatului nostru Strategic, obiectiv de relevanţă majoră în planul stabilităţii şi al securităţii regionale.

Aşa cum am spus-o şi interlocutorilor mei, consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă pentru România, alături de prezenţa în Uniunea Europeană şi NATO, un pilon major al politicii noastre externe.

În ultimii 25 de ani România s-a dezvoltat şi a evoluat foarte mult, fiind astăzi un partener solid şi un aliat de încredere al Statelor Unite ale Americii.

Această viziune a făcut ca România să aibă astăzi cele mai importante garanţii de securitate din istoria ei.

Consider că obiectivele vizitei mele în Statele Unite ale Americii, pe care le-am stabilit împreună cu Președintele României, domnul Klaus Iohannis și cu Primul-ministru Victor Ponta, au fost atinse. De altfel, i-am informat prompt, atât pe Preşedinte, cât şi pe Primul-ministru în legătură cu rezultatele întrevederilor pe care le-am avut în această săptămână cu oficialii americani.”

Ti-a placut articolul?

Comentarii