De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:59 19 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Participarea secretarului de stat, Daniela Gîtman, la Seminarul Regional la nivel înalt privind consolidarea cooperării cu Curtea Penală Internațională

ro

22 Mar, 2016 22:03 308 Marime text
În perioada 21-22 martie 2016, a avut loc, la București, Seminarul Regional la nivel înalt privind consolidarea cooperării dintre state și Curtea Penală Internațională (CPI), organizat de CPI cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și cu susținerea financiară din partea Comisiei Europene.‎ Acesta este primul astfel de eveniment organizat de CPI în Europa Centrală și de Est, găzduirea sa de către România fiind o recunoaștere a contribuției deosebite a țării noastre la susținerea Curții și a universalității sale.
 
Evenimentul a cuprins un segment la nivel înalt şi mai multe segmente la nivel tehnic, dedicate diferitelor aspecte ale activităţii Curţii, menite a promova universalitatea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale şi a consolida cooperarea cu acest organism jurisdicţional.
 
În deschiderea evenimentului au susţinut intervenţii Raluca Prună, ministrul justiţiei din România, Piotr Hofmanski, judecător la Curtea Penală Internaţională, reprezentantul Președintelui Curții Penale Internaționale în cadrul acestui eveniment, şi Herman von Hebel, grefierul acestei instanţe penale internaţionale.
 
Segmentul la nivel înalt a fost moderat de secretarul de stat pentru afaceri globale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Daniela Gîtman. În cadrul acestui segment au susţinut intervenţii Tea Tsulukiani, ministrul justiţiei din Georgia, Martin Smolek, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Republica Cehă, Nicolae Esanu, vice-ministru al justiţiei din Republica Moldova şi Herman von Hebel, grefierul CPI.
 
În intervenţia sa, secretarul de stat Daniela Gîtman a subliniat importanţa deosebită a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale, menţionând că „fiecare pas către universalitatea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale ar reduce în mod semnificativ riscul impunităţii pentru cele mai grave crime care preocupă comunitatea internaţională şi ar contribui la consolidarea păcii şi stabilităţii la nivel global. (…) Sistemul Statutului de la Roma reprezintă, fără îndoială, una dintre lecţiile istoriei. Avem nevoie de acest sistem pentru a îndrepta greşelile făcute în istoria omenirii şi pentru a preveni comiterea de atrocităţi. Universalitatea Statutului CPI este, în opinia noastră, cel mai puternic instrument preventiv. Ce garanţie mai bună poate fi oferită societăţii internaţionale că drepturile membrilor săi sunt protejate decât universalitatea Curţii Penale Internaţionale? Aceasta este parte din responsabilitatea statelor față de proprii cetăţeni. Nu am reuşit încă să atingem acest obiectiv [al universalității], însă România se alătură celor care fac demersuri în acest sens.”
 
Secretarul de stat pentru afaceri globale a subliniat, în egală măsură, importanţa asigurării sprijinului public şi diplomatic continuu şi consistent pentru activitatea acestei instanţe penale internaţionale, doar în acest mod CPI putând îndeplini mandatul pe care statele i l-au încredințat prin Statutul de la Roma.
 
În intervenția sa, Herman von Hebel, Grefierul Curţii Penale Internaţionale, a arătat că, „pentru ca anchetele CPI să fie cât mai rapide, Curtea are nevoie de susţinerea puternică a tuturor statelor. Dacă există voinţă politică, soluţiile la problemele concrete pot fi găsite. Din punctul de vedere al Curţii, suntem în permanenţă deschişi dialogului pentru a identifica cum putea coopera cât mai bine cu statele în condiţiile cadrului juridic existent şi pentru a depăşi orice obstacol în calea unei cooperări efective”.
 
Totodată, Herman von Hebel a precizat că „pe lângă obligaţiile prevăzute în Statut, Curtea contează pe formele voluntare de cooperare din partea statelor, în scopul îndeplinirii mandatului său”.
 
Piotr Hofmanski, judecător al Curţii Penale Internaţionale a subliniat că „fără sprijinul statelor, CPI nu îşi poate îndeplini mandatul”, menţionând, de asemenea, că „CPI este complementară jurisdicţiilor naţionale, cărora le revine în primul rând sarcina de a ancheta şi judeca persoanele acuzate de săvârşirea de genocid, crime împotriva umanităţii şi crimele de război”.
 
În încheierea evenimentului, ambasadorul Bogdan Aurescu, fost ministru al afacerilor externe, a moderat reuniunea plenară finală dedicată concluziilor Seminarului şi a închis lucrările acestuia. Cu acest prilej, a reiterat sprijinul constant acordat de autorităţile române Curţii Penale Internaţionale şi a evidențiat că România va continua să promoveze valorile justiţiei penale internaţionale și universalitatea Statutului CPI. Totodată, a reiterat condamnarea de către autoritățile romane a atentatului terorist de astăzi de la‎ Bruxelles și a menționat că, în contextul în care CPI nu are în competenţa sa materială judecarea crimei de terorism, în ciuda încercărilor de includere a acesteia în Statutul instanţei, este cu atât mai necesară găsirea de noi instrumente ale dreptului internațional pentru prevenirea și combaterea acestui flagel, cum este iniţiativa românească de creare a unei Curți Internaționale împotriva Terorismului, a cărei competenţă ar urma sa fie subsidiară instanţelor naționale și competentei CPI în cazurile în care crima de terorism ar fi comisă în circumstanțe care ar încadra-o în categoria crimelor contra umanității. De asemenea, a salutat adoptarea de către Seminar a setului de recomandări privind cooperarea statelor din Europa Centrală și de Est cu CPI. Nu în ultimul rând, a amintit contribuția de excepție a juristului și diplomatului roman Vespasian Pella la cristalizarea conceptului Curții Penale Internaționale, fiind recunoscut la nivel internațional ca fondator al dreptului internațional penal.
 
Evenimentul de la Bucureşti este primul seminar la nivel înalt pentru promovarea cooperării între Curtea Penală Internaţională şi statele din zona Europei de Est organizat de această instanţă penală internaţională într-un stat din regiune.
 
La finalul evenimentului la nivel înalt organizat la Bucureşti, a fost adoptat un set de recomandări pentru promovarea cooperării cu CPI.
 
Organizarea la Bucureşti a acestui eveniment la nivel înalt reprezintă o recunoaştere a activităţii României de sprijinire a acestei instanţe penale internaţionale şi a demersurilor constante pe care România le-a făcut pentru promovarea universalităţii Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale.
  
Informaţii suplimentare:
 
Curtea Penală Internaţională (CPI) este prima şi totodată singura instanţă penală internaţională permanentă. Această instituţie a fost înfiinţată prin Statutul de la Roma al CPI, adoptat la data de 17 iulie 1998, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. În prezent, 124 de state sunt părţi la Statutul CPI. CPI este complementară jurisdicţiilor penale naţionale, competenţa acesteia incluzând crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale.
 
România a semnat Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale la data de 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002, fiind printre primele 60 de state care au întreprins acest demers, făcând astfel posibilă intrarea în vigoare a Statutului.
 
În prezent, România este membru al Biroului Adunării Statelor Părţi la Statutul de la Roma al CPI.

Ti-a placut articolul?

Comentarii