Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:33 03 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, cu ocazia Zilei Europei

ro

11 May, 2014 13:25 829 Marime text
Dragi români de pretutindeni,
 
Ziua de 9 mai are o semnificație aparte pentru noi, românii. Sărbătorim, împreună cu alte milioane de cetățeni europeni, Ziua Europei. 
Astăzi este momentul în care ne bucurăm împreună, momentul în care medităm puțin mai mult asupra apartenenței noastre la o familie istorică, momentul în care realizăm că suntem reprezentanți de seamă ai unui proiect unic, un proiect menit să aducă pace și armonie pe continentul nostru european.
Prin intermediul Uniunii Europene reușim să promovăm toleranța, înțelegerea și multiculturalismul. Uniunea Europeană ne-a oferit posibilitatea de a ne manifesta identitatea națională liber, de a ne promova nemijlocit tradițiile și obiceiurile și ne-a redat sentimentul de apartenență la propriul nostru continent! În cadrul Uniunii Europene am reușit să ne recâștigăm locul de drept în Europa, și împreună cu toți partenerii noștri, să contribuim la crearea unor politici destinate viitorului nostru comun.
În acest context, noi, românii de pretutindeni, trebuie să ne bucurăm și să păstrăm vie în sufletele noastre, dorința de a împărți cu generațiile următoare, o Europă unită, mai bună și mai primitoare decât cea pe care o știm deja!
Așa că vă îndemn, dragi români de pretutindeni, să vă implicați în viitorul Uniunii Europene și să votați pe 25 mai, atunci când se va decide soarta noastră europeană!
La mulți ani Europa! La mulți ani români de pretutindeni!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii