Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:38 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consultări ale secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, cu omologul său slovac, Peter Javorčik

ro

10 Jun, 2014 19:46 792 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut marţi, 10 iunie 2014, la Bucureşti, consultări cu omologul său slovac, Peter Javorčik, agenda discuțiilor concentrându-se pe subiecte de interes comun în plan bilateral și european.
Convorbirile au confirmat nivelul excelent al relațiilor româno-slovace, fapt reflectat inclusiv de dinamica pozitivă a cooperării economice bilaterale. De asemenea, discuțiile au reliefat abordările convergente ale celor două părți cu privire la o serie de dosare de actualitate de pe agenda europeană, precum evoluțiile instituționale urmare alegerilor europene, respectarea principiilor și a libertăților fundamentale ale UE, negocierile curente privind energia și schimbările climatice în perspectiva anului 2030, vecinătatea estică, extinderea UE etc.
În ceea ce privește viitorul Cadru 2030 în domeniul energiei şi schimbărilor climatice, cele două părți au subliniat importanța continuării coordonării poziţiilor în vederea promovării corespunzătoare a intereselor comune. Totodată, a fost discutată din perspectiva preluării de către Slovacia a Președinției Grupului de la Visegrad (V4) intensificarea coordonării pe dosarele de interes comun aflate pe agenda UE.
Discuțiile au relevat sprijinul ambelor părți pentru parcursul european al Republicii Moldova, fiind salutată perspectiva semnării, la 27 iunie 2014, a Acordului de Asociere/Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova şi UE. În context, partea română a reiterat necesitatea accelerării procedurilor de ratificare a acordului, pentru a facilita intrarea cât mai rapidă în vigoare a acestuia. 
Cei doi secretari de stat au participat, de asemenea, la conferința cu tema „România şi Slovacia în Uniunea Europeană: realizări şi provocări”, organizată de Institutul European din România cu ocazia aniversării, la 1 mai 2014, a unui deceniu de la cel mai important val al extinderii Uniunii Europene. Au fost punctate, în contextul acestei dezbateri, principalele beneficii ale aderării la UE a României şi Slovaciei, precum și modul de a răspunde provocărilor la adresa proiectului european.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii