Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:58 26 06 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Serbare Adio, BABY GENIUS Stenali Center - un mare pas pentru dezvoltarea celor mici (galerie foto)

ro

17 Jun, 2017 21:43 2147 Marime text
Ieri după-amiază, la Stenali Center - Baby Genius & Genius Children’s Academy a avut loc ultima serbare, dedicată în mod special promoției de copii care finalizează prima etapă a dezvoltării, îndreptându-se cu pași mărunți către una nouă, ce se va desfăşura în mediul școlar. 
 
Într-o atmosferă de poveste, susținută de personaje din desene animate, interpretările copiilor au fost geniale, cântecelele şi poeziile prezentate de aceştia stârnind zâmbetul şi admiraţia părinților. 
Astfel, grupa mare a spus „Adio, Baby Genius!“, predând „Cheia Succesului“ celor mai mici, care au bucurat privitorii cu coregrafiile pregătite sub îndrumarea Theodorei Spirescu, profesor de balet și mișcare în cadrul Stenali Center, și interpretarea unor piese la block-flote, sub coordonarea prof. Claudia Pătrașcu. 
 
Îndrumați de educatoarele care lucrează spre a le exersa potențialul micilor talente, puștii deprind abilități artistice și oratorice, esențiale pentru formarea continuă a unui copil. Despre activitățile lor, Liliana Naclad, specialist în Imagologie şi Comunicare şi, totodată, coordonatorul centrului, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanța: „Azi s-a marcat începutul vacanței, însă o vacanță genială presupune sa te rupi de rutina zilnică și să faci ceva deosebit. Așa că cei mici vor continua să vină la Stenali Center pentru activități surprinzătoare și care, desigur, vor avea un impact pozitiv în dezvoltarea lor. Am creat un program de vară numit «Copii inspirați, părinți relaxați!», prin care cei mici au acces la activități creativ-artistice, sportive sau de descoperire, iar părinții vor avea satisfacția că au ales pentru ei medii propice dezvoltării. 
 
Stenali Center oferă o varietate de oportunități menite să declanșeze emoție, să mențină spiritul vesel și jucăuș al copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 12 ani. Origami, pictură, activităţi recreative în aer liber sau în spaţiile interioare, block-flote, balet, teme de vacanţă - toate sunt destinate micuților“.
 
Deși acest an şcolar s-a încheiat, părinții pot valorifica timpul copiilor înscriindu-i în programul de vară, destinat celor mai mari de patru ani. Astfel, pe lângă faptul că acest program rezolvă problema părinților care nu au cu cine să-și lase copiii în timpul programului de lucru, există și oportunitatea distracției micilor talente prin activități precum: „Mâini îndemânatice“, program susținut de profesoara Gabriela Moise, ce cuprinde ore de pictură, modelaj în lut, grafică, origami; „Să deslușim tainele universului“ - program în colaborare cu Astroclub Constanța, susținut de coordonatorul Costache Ștefan; „Muzica ne inspiră“, activitate susținută de profesoara Claudia Pătrașcu, prin promovarea cursurilor de block-flote, educație muzicală și multe alte cursuri interactive pentru copii. Programul de bază cu activități recreative bilingve română-engleză, fără opționale, variază între 550 de lei și 1.000 de lei, în funcție de programul ales. 
 
Stenali Center este situat pe strada Frunzelor nr. 44, în zona Trocadero - Inel 1, şi este foarte accesibil tuturor arterelor din Constanţa. Pentru detalii şi pentru a rezerva un loc în perioada vacanţei şi nu numai, puteţi apela numerele de telefon 0722.466.200 şi 0760.103.506. Pagina de Facebook

Ti-a placut articolul?

Comentarii