Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:07 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea „Ovidius” din Constanţa a încheiat 12 contracte cu firme din România (document)

ro

11 Nov, 2015 18:11 3453 Marime text
„Este o tipologie a comiterii unor fapte de corupţie. Am sesizat că în multe dosare care privesc fapte de achiziţii publice sau licitatii trucate, există o relaţie între cei care deţin funcţii importante şi anumiţi oameni de afaceri. În anumite zone, în anumite oraşe, doar o anumită firmă caştigă întotdeauna licitaţiile, doar ea putea să cheltuiască banul public. În ultima perioadă, am observat că se interpun persoane apropiate funcţionarului public sau omului de afaceri, unii ştiu la ce sunt folosiţi, îşi folosesc conturile, anumite proprietăţi“, a declarat procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un interviu acordat ziare.com.

Universitatea „Ovidius” din Constanţa a încheiat 12 contracte cu firme din diverse oraşe ale României, printre acestea numărându-se Constanţa şi Bucureşti. Cele 12 contracte, ce au, împreună, o valoare totală de 11,764,986 RON, au legătură cu furnizarea de „echipamente, aparatură, instrumente de cercetare, mobilier şi echipamente IT necesare laboratoarelor Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Studiul Morfologic şi Genetic în Patologia Malignă «CEDMOG»”. Procedura folosită a fost licitaţia deschisă, iar criterul de atribuire, „preţul cel mai scăzut”.
 
Pentru primul contract, cel cu privire la un „sistem integrat de analiză imagistică celulară”, s-a primit o singură ofertă, contractul fiind atribuit firmei Biogenetix SRL. Estimat iniţial la suma de 1537965.00 lei (fără TVA), contractul a fost achiziţionat pentru suma de 1536390.00 lei (fără TVA). Biogenetix SRL, care şi-a schimbat, anul acesta, sediul în comuna Corbeanca, şoseaua Unirii, are un capital social subscris de 1000 RON, integral vărsat. Asociatul unic al firmei este Lucian Cojocaru, născut în Bucureşti. De asemenea, el este şi administratorul societăţii, care se ocupă de „comerţ cu ridicata nespecializat”. Lucian Cojocaru apare drept acţionar şi în alte trei firme, toate din Bucureşti. Două dintre acestea sunt radiate, iar cea de-a treia este în dizolvare judiciară.
 
Tot firma Biogenetix SRL a mai câştigat trei din cele 12 contracte, unul cu referire la „platforma de secvenţiere Next Generation şi analiza de fragmente”, pentru suma de 2085600.00 lei (fără TVA), altul, pentru furnizarea de „echipamente de procesare şi analiză histopatologică şi imunohistochimică”, pentru suma de 997770.00 lei (fără TVA), iar cel de-al treilea, cu privire la „echipamente auxiliare de laborator, omogenizare, măsurare, decontaminare”, pentru suma de 633755.00 lei.
 
Agilrom Scientific SRL va furniza o „platformă de analize microarray”, pentru suma de 905300.00 lei (fără TVA). Firma este din Voluntari şi, la sfârşitul anului 2014, declarase o cifră de afaceri de 28.414.015 de lei, un profit net de 6.507.060 lei şi 25 de salariaţi. Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 11 noiembrie 2014, Agilrom Scientific SRL are un capital social subscris de 50000 RON, integral vărsat. Acţionari sunt Dan Gheorghe Mancas, din Iaşi, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99% / 99%, şi Gabriela-Maria Mancas, din Suceava, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 1% / 1%. Florian-Petrică Handra apare drept persoană împuternicită, dar şi administrator. Societatea se ocupă de „comerţ cu ridicata nespecializat”.
 
Proton Impex 2000 SRL, din Bucureşti, Sector 1, a câştigat contractul cu privire la „platforma analize laborator clinic”, pentru suma de 694827.00 lei (fără TVA). Au fost primite şi admise două oferte. La sfârşitul anului 2014, societatea declarase o cifră de afaceri de 6.607.903 de lei, un profit net de 522.184 lei şi un număr mediu de opt salariaţi.
 
Mecro System SRL va furniza „echipamente de analize spectrale”, pentru suma de 311715.00 lei (fără TVA). Firma este din Timişoara. La sfârşitul anului 2014, societatea declarase o cifră de afaceri de 18.484.989 de lei şi 47 de salariaţi.
 
Pentru Universitatea „Ovidius” din Constaţa, o firmă din comuna Bălemi, E-Laborator Feeria SRL, va furniza „mobilier de laborator”. Estimat iniţial la suma de 601190.23 lei (fără TVA), contractul a fost achiziţionat la valoarea de 596184.00 lei (fără TVA).
 
O firmă din Constanţa, Silva Sistems SRL, de pe strada Primăverii, va furniza, pentru suma de 100000.00 lei (fără TVA), „echipamente IT”. Mircea Dorin Berbescu este unicul asociat al firmei şi are şi calitatea de administrator. Mai este acţionar şi în alte două firme din Constanţa, care au fost radiate. Conform vrăjitorul.eu, în anul 2014, firma a înregistrat un profit net de 349.039 de lei, cu un număr de doar 14 salariaţi. În acelaşi exerciţiu financiar, societatea a avut o cifră de afaceri de 3.830.630 de lei.
 
O altă firmă din Bucureşti, de data aceasta Carl Zeiss Instruments SRL, va furniza instituţiei din Constanţa „echipamente de microscopie manuală”, pentru suma de 155040.00 lei (fără TVA). Nu este prima oară când Universitatea „Ovidius” încheie un contract cu această firmă.
La sfârşitul anului trecut, firma constănţeană a înregistrat o cifră de afaceri de 15.670.094 lei şi 11 salariaţi.
 
Universitatea „Ovidius” din Constanţa a încheiat un contract şi cu o firmă din localitatea Petreşti, comuna Corbeanca. Este vorba despre societatea Genomicall Solutions SRL, care, pentru suma de 458475.00 lei (fără TVA), va furniza o „platformă de analize acizi nucleici pentru determinări calitative şi cantitative”. Anul trecut, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 5.254.604 lei şi un număr mediu de cinci salariaţi.
 
Ronexprim SRL, din Bucureşti, Sector 1, va furniza, pentru suma de 3289930.00 lei (fără TVA), „echipamente de microscopie electronică”. Cu o vechime de peste 20 de ani, Ronexprim SRL activează în domeniul aparatelor de măsură şi control.
  
Anunţul complet poate fi vizualizat în secţiunea „Documente" a acestui articol.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii