Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:54 22 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Romanian Chemical Services” va furniza piese pentru vane către CNE (document)

ro

15 Feb, 2016 13:36 995 Marime text







Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou înfiinţate.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.


Societatea Naţională Nuclearelectrica SA a atribuit, prin negociere fără anunţ de participare, un contract privind furnizarea unor piese de schimb. Este vorba despre un poziţioner şi un regulator de presiune Dresser. Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare a fost faptul că produsele pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice.
 
Locul de executare, de furnizare a produselor şi de prestare a serviciilor va fi la Cernavodă.
 
Valoarea totală finală a contractului este de 118.690,09 dolari (466.107,88 lei). Criteriul de atribuire a fost „preţul cel mai scăzut”.
 
Operatorul economic căruia i-a fost atribuit contractul este Romanian Chemical Services SRL, str. Barbu Văcărescu, nr.4, bl.1, sector 2 , localitatea Bucureşti.
 
Nu este prima colaborare între SNN și firma menționată, de-a lungul anilor Nuclearelectrica achiziționând în mai multe rânduri piese de schimb critice de la Romanian Chemical Services. Societatea are un capital social de 700 de lei și este deținută, în proporție de câte 50%, de Vlad Constantin și Mihai Panait, care este și administrator, ambii din București. Domeniul de activitate al firmei, așa cum este declarat în 2013, la ultima înregistrare la Registrul Comerțului, este intermedieri în comerţul cu combustibili, minereuri, metale şi produse chimice pentru industrie.
 
Potrivit vrajitorul.eu, firma avea, în 2014 (ultima actualizare a site-ului), o cifră de afaceri de 4.913.565 lei, datorii de 307.469 lei, venituri de 5.220.270 lei, profit net 0 lei şi trei salariaţi. Ultima dată publicată de ANAF este 31.12.2015, iar la acea data societatea nu avea datorii la stat, potrivit vrajitorul.eu.
 
În secţiunea "Documente" puteţi citi anunţul de atribuire a contractului, postat pe SEAP.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii