Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:06 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

AEC Unde sunt banii de burse ale elevilor?

ro

06 Mar, 2015 10:14 430 Marime text
Asociația Elevilor din Constanța a demarat demersurile pentru acordarea burselor școlare pentru elevii din învățământul preuniversitar din județul Constanța.

Legea educației naționale consacrează la art. 82 dreptul elevilor de a primi burse de performanță, merit, studiu sau sociale, prin grija autorităților locale, din sumele defalcate de la bugetul de stat.
Asociația Elevilor din Constanța a transmis Primăriei Municipiului Constanța o cerere prin care solicită, în temeiul legii nr. 544/2001, punerea la dispoziție a informațiilor referitoare la acordarea burselor la nivelul municipiului Constanța.
În cazul în care la nivelul municipiului Constanța și a celorlalte unități administrativ-teritoriale din județul Constanța nu se acordă burse școlare, conform prevederilor legii educației și a OMECTS 5576/2011, Asociația Elevilor din Constanța va demara demersurile necesare în vederea respectării prevederilor legale.
“Este foarte important ca elevii să beneficieze de aceste burse. Conform ordinului 5576, orice elev care în anul școlar precedent a avut media generală mai mare decât 8,50 și media 10 la purtare trebuie să beneficieze de bursă de merit. Din datele pe care le avem, la nivelul municipiului Constanța nu se respectă legea. În prezent, așteptăm răspunsul la cererea pe care am formulat-o, iar ulterior vom continua demersurile necesare.” a declarat vicepreședintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.

Departamentul de Relaţii Publice al Asociaţiei Elevilor din Constanţa

Despre Asociația Elevilor din Constanța

Asociația Elevilor din Constanța este singura organizație reprezentativă a elevilor din județul Constanța, ce are ca scop reprezentarea intereselor comune ale acestora, promovarea drepturilor elevului şi stimularea participării elevilor la actul educațional. Asociația Elevilor din Constanţa a fost fondată în anul 2013 și în prezent este singura organizație reprezentativă a elevilor acreditată la Camera Deputaților.

Ti-a placut articolul?

Comentarii