Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:19 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

TINERI FĂRĂ ETICHETE – proiect de promovare a diversității în școala românească

ro

17 Jul, 2015 15:03 1278 Marime text
Asociatia Sigma Development Center Constanța, InterCultural Iceland, Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Centrul de Resurse pentru ONG-uri CENTRAS Constanța  anunță lansarea expoziției Fețele ascunse ale violenței, realizată în cadrul proiectului TINERI FĂRĂ ETICHETE – proiect de promovare a diversității în școala românească, o inițiativă ce dorește să atragă atenția asupra problemelor de violență între tinerii elevi de liceu oferind o abordare complexă și specifică ce implică metode de educație non-formală și mobilizare a cetățenilor.

În cadrul modulelor non-formale organizate în cadrul proiectului, tinerii au participat la un exercițiu de surprindere a violentei în arealul comunităților din care fac parte folosind camere foto digitale achiziționate în cadrul proiectului. Înțelegând deja cauzele și metodele de manifestare ale violenței, cei 300 de tineri, din liceele Colegiul de Marina " A.I.Cuza" din Constanța, Colegiul "Dobrogea" Castelu, Grup Școlar Cumpăna, Liceul Tehnologic "Ion Bănescu" din Mangalia, nu au captat, după cum veți observa, momente de violență fizică directă, ci au imortalizat situații în care vom regăsi subtilități ale fenomenului violenței.
Expoziția "Fețele ascunse ale violenței" își dorește să aducă in atenția publicului problema tolerantei si a discriminării prin expunerea fotografiilor realizate chiar de tinerii participanți la proiect, care sa indemne privitorii la reflecție asupra problemei violenței și felul în care acești tineri o întrevăd. Expoziția va avea loc în perioada 20.07.2015 și 26.07.2015 în Piața Ovidiu, noua agora revitalizată a orașului nostru, cu scopul precis de a obține reacții, întrebări, reflecții din partea privitorilor.

Perioada de desfășurare a proiectului este de 15 luni (august 2014 –octombrie 2015), iar finanţarea tuturor activităților desfășurate este asigurată prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, componenta 1 “Implicare”, subcomponenta 1.3 “Încurajarea valorilor democratice”, cu o sumă totală nerambursabilă în valoare de 130769.48 euro. Pentru mai multe detalii despre proiect, activitățile și rezultatele sale vă invităm să urmăriți pagina www.tinerifaraetichete.ro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii