Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţia Litoral – Delta Dunării anunţă începerea evenimentelor din Săptămâna Antică

ro

20 Aug, 2015 16:45 1141 Marime text
Cetatea antică Tomis se pregăteşte pentru o nouă lecţie de istorie.
Pentru ca ne-am propus să lansăm o ediţie mult mai amplă a Festivalului Antic Tomis faţă de cele precedente, am inceput promovarea editiei a IV-a inca de la finalul anului trecut, cand am lansat, in luna decembrie 2014, la Tomis Mall Constanţa, filmul oficial al Festivalului şi o expoziţie cu cele mai frumoase fotografii realizate la ediţiile precedente ale acestui eveniment .
Din dorinţa de a creşte nivelul si imaginea Festivalului Antic Tomis, in acest an dedicăm mai bine de o săptămână istoriei antice a cetatii Tomis si a Dobrogei. Astfel, cu sprijinul centrului comercial City Park Mall, am relansat ieri expoziţia cu cele mai frumoase fotografii, disponibilă până pe 30 august.
Va invitam la Conferinţa oficiala de presă a Festivalului Antic Tomis - Luni, 24 august, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, prilej de reîntâlnire cu dacii şi romanii de la Danais (România – Dacia Casa Noastră).

Festivalul Antic Tomis, eveniment cultural-istoric de tradiţie al oraşului Constanţa, se va desfăşura în perioada 28-30 august 2015 în Parcul Tăbăcărie din Constanţa, cu participarea a cinci asociaţii de reconstituire istorică: Terra Dacica Aeterna (Cluj), Garda Apulum (Alba Iulia), România – Dacia Casa Noastră (Constanţa), Nimfele Dace (Zalau) si  Scythia Minor (Dobrici, Bulgaria). Festivalul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa.
Festivalul Antic Tomis a fost o idee a agentiei de marketing cultural Groove Hour, inca din 2006, dar a prins viata numai prin parteneriatul cu Asociatia noastra, care si-a asumat provocarea organizarii unui eveniment istoric in orasul Constanta.
Săptămâna antică se va încheia cu un alt eveniment cultural-istoric: Seara Antică (sâmbătă 29 august), ce va include o paradă antică începând cu ora 19.30 pe traseul Piaţeta Cazino Mamaia – Piaţeta Perla şi un spectacol de teatru antic – „Antigona” de Sofocle, începând cu ora 21.00, în Piaţeta Perla.
Pe această cale, invităm agenţii economici locali – hotelierii, proprietarii de restaurante şi cluburi şi orice companie privată – să participe activ la Săptămâna Antică şi să se alăture demersului nostru de promovare a istoriei antice – să creeze meniuri cu preparate antice în restaurante, sau petreceri tematice în cluburi. 
 
Declaraţie Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral-Delta Dunării:

  “Festivalul Antic Tomis, aflat la cea de-a IV-a sa ediţie este, atât pentru comunitatea locală, dar şi pentru Asociaţia noastră, un eveniment de suflet, care atrage mulţi turişti şi o imagine pozitivă, atât de necesară Litoralului românesc. Organizarea evenimentului în staţiunea Constanta - Piata Ovidiu – Parc Tăbăcărie - Mamaia, în  luna august, vrea să arate turiştilor care au ales ca destinaţie de vacanţă Litoralul Românesc, că, pe lângă mare, plajă, evenimente în cluburi, pot să se transpună şi în atmosfera şi istoria vremurilor de naştere a cetăţii Tomis. Suntem convinşi că cea de-a IV-a ediţie va avea un impact şi mai mare asupra turiştilor şi constănţenilor, iar evenimentul  va continua să atragă un interes fantastic şi va reprezenta o nouă pagină în istoria evenimentelor de promovare a Constanţei şi a Litoralului Românesc. Vă aşteptam la reîntâlnirea cu Tomiris şi cu legiunile de daci şi romani, care vor reînvia Cetatea noastră! VIVAT TOMIS!“
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii