Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:02 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cu ce avere debutează în CJ Constanța Pesedistul Mircea Pintilie face naveta cu un BMW-X6 (document)

ro

26 Jul, 2016 00:00 1419 Marime text

 
Scrutinul din 5 iunie a adus modificări în structura Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), unii dintre aleși fiind la prima experiență de acest gen. A trecut ceva timp de la constituirea CJC (22 iunie anul curent), iar la această dată pe site-ul instituţiei au fost postate mare parte dintre declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ale consilierilor județeni. Printre aceștia se regăsește și consilierul județean PSD Mircea Pintilie.
Fost membru de bază al fostului Partid Democrat „convertit“ în PDL, în prezent activist PSD, fost primar al municipiului Medgidia și, ulterior, ales local în cadrul Consiliului Local Municipal Medgidia, Mircea Pintilie este acum deținătorul primului său mandat de consilier județean. În pofida experienței vaste în administrația publică locală, avuția acestuia nu impresionează.

Averea consilierului județean PSD cuprinde un apartament în Medgidia, iar drumurile din localitatea de domiciliu către ședințele din comisia de specialitate în care activează sau cele ale Consiliului Județean Constanța (CJC) le face la volanul unui autoturism BMW-X6, fabricat în anul 2011. În vremuri grele, Mircea Pintilie are de unde să se susțină - două depozite bancare în care a agonisit 42.000 de lei și 22.000 euro - sau poate vinde acțiunile deținute la SC Coplini Company SRL evaluate la 25.000 de lei. De altfel, proaspătul consilier județean PSD nu se poate plânge de bani, veniturile încasate în anul fiscal precedent fiind de 76.1200 de lei.
Potrivit declarației de interese, Mircea Pintilie este asociat la SC Coplini Company SRL, iar pe linie de partid, deține funcția de vicepreședinte al organizației municipale PSD Medgidia. 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii