Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:19 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanţa de odinioară Am avut prima facultate de piscicultură din ţară. Dar numai pentru cinci ani! (galerie foto)

ro

05 Sep, 2017 00:00 2522 Marime text
Prin decizia Ministerului Învăţământului Public semnată de ministrul Constantin Daicovici, în 1948, era autorizată să funcţioneze la Constanţa Facultatea de Piscicultură. Presa consemna: „Luni, 29 noiembrie, orele 11 dim. a avut loc în aula Facultăţii de Piscicultură din Constanţa, festivitatea deschiderii cursurilor“. A urmat apoi prima lecţie expusă în faţa studenţilor şi asistenţei, ţinută de tov. prof. Antonescu, având subiectul „Importanţa hidrobiologiei în piscicultură“. După închiderea lecţiei, studenţii şi invitaţii au vizitat Institutul Bio-Oceanografic (Dobrogea Nouă, anul I, nr. 177, 1 dec. 1948, p. 1-4).
 
Sediul noii facultăţi este stabilit în Palatul Arhiepiscopal, iar căminele studenţilor, în imobilul numit „La Furnica“, pe bulevardul Tomis. Anul următor se înfiinţa şi o şcoală profesională de piscicultură, care să pregătească cadre tehnice specializate. Sediul acesteia era la Mamaia.
 
Decan este numit Teodor Buşniţă, o personalitate în domeniu: carieră universitară la Cluj, Bucureşti, director al Pescăriilor Statului, autor de manuale şi lucrări de specialitate publicate în ţară, dar şi la Roma, Basel, Stuttgart.
 
Cu siguranţă, alegerea Constanţei pentru prima facultate de piscicultură a ţării avea în vedere nu doar rezervele piscicole ale Mării Negre, ci mai ales existenţa şi rezultatele înregistrate de staţiunea întemeiată de Ioan Borcea la Agigea.
Întârzierea începerii anului universitar se explica şi prin lipsa candidaţilor, pe fondul necunoaşterii ofertei educaţionale.
 
La data de 13 decembrie 1948, la Facultatea de piscicultură din Constanţa se mai făceau înscrieri în anul al ll-lea (al lll-lea nu era încă deschis) şi se primeau studenţii naturalişti şi agronomi ce frecventaseră şi dăduseră toate examenele primului an la facultăţile de unde proveneau. Mai erau vacante 14 locuri. Studenţilor li se ofereau cămin, cantină şi burse (DJCAN, fond Staţiunea de cercetări maritime Ioan Borcea, dosar 34, 1948, fila 199).
 
Comisia de promovare a facultăţii pe anul 1948/1949 a finalizat situaţia şcolară a primului an: din cei 77 de studenţi ai anului, au luat numărul minim de examene 74, din care opt integralişti şi trei repetenţi. La anul ll, din cei 40 de studenţi înscrişi nu a fost niciun integralist, deşi au promovat majoritatea examenelor toţi studenţii înscrişi. Doi studenţi au fost trimişi de Guvern la studii în URSS şi doi s-au retras, iar o studentă a decedat. Un student albanez este exmatriculat (DJCAN, fond Facultatea de Piscicultură, dosar 8, filele 1-3). Un altul era bursier, având gratuitate la cantină, cămin, plus o indemnizaţie de 2.500 de lei lunar sub „formă de mici cheltuieli“ (Idem, dosar 4, 1949, p. 508).
 
Viaţa universitară se desfăşura în ritm cu schimbările survenite ca urmare a reformei învăţământului. Se introduseseră în programă gimnastica de dimineaţă pentru studenţi, pedagogia înotului, canotaj pe apă şi uscat, volei, lucrările practice se efectuau la Institutul de Bio-Oceanografie, centrul sportiv se mutase la Mamaia, pe lacul Siutghiol, unde studenţii aveau la dispoziţie şase bărci. Facultatea întreţinea echipe de fotbal, volei, canotaj (DJCAN, fond Facultatea de Piscicultură, dosar 8, 1949, fila 6).
 
Era precizat în Regulamentul Facultăţii de Pescuit şi Piscicultură Constanţa că aceasta avea menirea să pregătească teoretic şi practic cadrele tehnice superioare de specialişti pentru exploatarea piscicolă, intensivă şi raţională a apelor din toată ţara. În al doilea rând, facultatea trebuia să pregătească cercetători în toate ramurile legate de exploatarea pescărească a apelor interioare şi marine, precum şi cadrele didactice necesare facultăţii însăşi, cât şi pentru învăţământul mediu tehnic piscicol. Trebuia să devină forul superior al întregii activităţi pescăreşti din apele RPR.
 
Într-o primă etapă, Facultatea de Piscicultură din Constanţa era unica instituţie de acest fel din tot sud-estul european, după modelul celor trei facultăţi similare din URSS. Ea făcea parte din Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară Bucureşti şi depindea din punctul de vedere al organizării şi îndrumării învăţământului de Ministerul Învăţământului Public, iar din punct de vedere administrativ, de Ministerul Agriculturii.
 
Facultatea avea două secţii: Tehnica pescuitului şi piscicultura şi Amenajări piscicole. Durata studiilor era de trei ani. Anul l de studii era comun pentru ambele secţii. Cele două secţii aveau menirea să creeze două categorii de tehnicieni: tehnicieni în exploatarea pescărească a apelor naturale (mare, Dunăre, lacuri, bălţi, râuri), punându-se accent pe tehnica pescuitului, în vederea dezvoltării unui pescuit raţional şi intensiv. Absolvenţii acestei secţii obţineau titlul de inginer piscicol; tehnician în cultura peştilor şi a altor animale de apă în apele naturale şi bazine special amenajate (iazuri şi heleşteie), precum şi în amenajări hidrotehnice. Absolvenţii purtau titlul de inginer piscicultor.
 
O notă întocmită de conducerea facultăţii pentru autorităţi conţine numeroase aspecte cu care se confrunta noua instituţie, în special din lipsa spaţiului. La această dată, lucrările practice de laborator se efectuau la Staţiunea de la Mamaia, aflată la o distanţă de circa 5 km de facultate. Căminul de care dispunea facultatea era insuficient pentru studenţii din cei trei ani de studii. Se solicita: un alt cămin pentru studenţi, cu circa 50 de locuri, repartizarea unui vechi hotel de la malul mării, cum ar fi fostul hotel al ofiţerilor, „Carol“ (astăzi Comandamentul Marinei Militare), un autocamion pentru transportul studenţilor în practică.
 
„În prezent“, se scria în finalul notei, „120 de studenţi urmează cursurile acestei facultăţi trăind fericiţi la mare, în muncă intelectuală şi tehnică, având totul la îndemână, veniţi din toate colţurile ţării şi din Albania. Dornici de muncă vor să rămână aici, în Constanţa, unde este locul prielnic acestei facultăţi, mărind nivelul cultural şi politic al acestui oraş“ (DJCAN, fond Facultatea de Piscicultură, dosar 8, 1949, p. 100-101).
 
Cauza facultăţii o preia şi preşedintele Comitetului provizoriu Dobrogea, Ilie Niculae, care se adresa preşedintelui Academiei RPR: „Am făcut toate diligenţele împreună cu conducerea facultăţii şi cu delegaţii speciali ai Ministrului pentru a rezolva această problemă în limita posibilităţilor pe care le oferă spaţiul locativ al oraşului nostru, însă nu s-a putut ajunge la nici un rezultat. Singura ipoteză care ar împăca cerinţele reduse la maximum ale facultăţii ar fi aceea de a i se pune la dispoziţie restul încăperilor din Palatul episcopal care astăzi sunt ocupate de cancelaria Episcopiei. Întrucât pentru perfectarea acestui aranjament nu am găsit din partea conducerii Episcopiei înţelegerea necesară şi considerând că aceasta este o chestiune vitală pentru desfăşurarea activităţii Facultăţii de piscicultură, cu onoare vă rugăm a interveni pe lângă organele în drept pentru rezolvarea problemei“ (Idem, dosar 9, 1949, fila 7).
 
Biserica Ortodoxă era în reorganizarea începută în 1949. În Dobrogea, prima mişcare vizase trecerea judeţului Tulcea la Eparhia Constanţa. La 26 februarie 1950, Episcopia Tomisului se contopeşte cu Episcopia Galaţilor, sub denumirea de Episcopia Dunării de Jos. Conducerea revine episcopului Chesarie Păunescu, cel care condusese din 1944 Episcopia Tomisului (Ion Bitoleanu, Nechita Runcan, „Dobrgea, vatră a creştinismului românesc“, Constanţa, Ex Ponto, 2001, p. 290-291).
 
Unul dintre motivele creării Facultăţii de Piscicultură la Constanţa fusese şi acela de a pune bazele organizării unui pescuit modern, raţional, ştiinţific, care să rupă tradiţiile unui pescuit bazat pe întâmplare, coincidenţă sau noroc, tradiţii moştenite de la guvernele trecute, scria decanul Buşniţă la Ministerul Afacerilor Interne, pentru a argumenta de ce au nevoie profesorii de la conferinţa (cursul) „Tehnica pescuitului“ să aibă aviz de ieşire în largul mării. Şi revenea, insistând asupra acestui aspect legat de practica studenţilor (DJCAN, fond Facultatea de Piscicultură, dosar 4, 1949, p. 235). Era vorba de permise pentru trecerea frontierei din portul Tomis cu ambarcaţiunile Compescăriei regionalei Marea din Constanţa, de la Sulina la Agigea, şi pentru întreaga Deltă a Dunării. Pentru a străbate apele teritoriale româneşti, era nevoie de viză! (Idem, dosar 5, 1949, p. 1).
 
Imobilul din strada Elena Pavel 23, unde funcţiona Facultatea de Piscicultură, era proprietatea Ministerului Cultelor (DJCAN, fond Primăria Constanţa, dosar 11, 1949, fila 39). La 30 mai 1949, Comitetul Provizoriu al Primăriei municipiului Constanţa lua act de solicitarea facultăţii de a se evacua personalul ecleziastic şi al cancelariei din restul încăperilor Palatului Episcopal şi transmitea refuzul său, înştiinţând totodată că imobilul fostului hotel Carol era ocupat de unităţi ale armatei sovietice. Se recomanda găsirea unei alte clădiri şi amenajarea acesteia din fondurile proprii ale facultăţii (DJCAN, fondul Facultăţii de Piscicultură, dosar 8,1949, fila 41).
 
S-a propus imobilul din strada Karl Marx 28, proprietate a Comitetului Democrat Grec, ocupat de către Serviciile CFR Canal şi un medic (Idem, dosar 9, 1949, fila 28-29).
 
În octombrie 1949, Arhiepiscopia Constanţa chema în judecată Facultatea de Piscicultură pentru recuperarea sumelor restante în ce priveşte plata chiriei. De altfel, contractul de închiriere avusese avizul Sfatului Popular Constanţa pentru întregul imobil, mai puţin partea de la subsol, ocupată de atelierul de lumânări şi garajul, menţinute de episcopie. La ora aceea, imobilul Palatului Episcopal era compus, după propriile declaraţii, din subsol şi două etaje, cu un număr de 78 de încăperi, coridoare şi săli, având sobe, instalaţii de apă, lumină etc. Palatul Episcopal, aparţinând unei instituţii de stat şi servind de reşedinţă Episcopiei Constanţa, se preciza în expunerea de motive către Judecătorie, nu fusese închiriat vreodată şi nu avea valoare locativă stabilită de organele fiscale. Tocmai de aceea, era pretinsă suma de 390.000 de lei drept chirie.
 
Pe de altă parte, conducerea Facultăţii de Piscicultură invoca faptul că Palatul Episcopal avea în realitate la parter zece camere, dintre care o sală de curs, la etajul l, zece camere, dintre care una de curs, la etajul ll, mansardat, 22 de camere mici, în mare parte servind drept locuinţă pentru oamenii de serviciu, la subsol, şase camere mici pentru oamenii de serviciu, în total, 48 de camere. Imobilul nu avea parchet decât la parter, nu avea ascensor, nici instalaţie de calorifer (DJCAN, fond Facultatea de Piscicultură, dosar 9, 1949, fila 15).
 
Procesul este de lungă durată, Episcopia primeşte la schimb spaţiul Comunităţii Elene de pe strada Karl Marx 28, la care chiria este stabilită pentru suma de 220.000 de lei. La data de 11 februarie 1950, Tribunalul judeţului Constanţa se pronunţă la apelul făcut de facultate împotriva cărţii de judecată civilă 330 a Judecătoriei Populare Mixte, pe care-l consideră nefondat, menţine decizia Judecătoriei şi obligă facultatea să producă efectele legale (Idem, dosar 9, 1950, filele 18-20).
 
Dar facultatea se confrunta nu doar cu lipsa spaţiilor de învăţământ, ci şi cu nevoia de personal calificat. Anul universitar 1949-1950 a beneficiat de noi planuri de învăţământ, dar şi de o structură nouă. Planurile de învăţământ erau unitare pe ţară.
 
În acelaşi an, 1949, se desfăşoară lucrări de consolidare a digului şi mărire a suprafeţelor plajelor. Mărirea plajelor avea în vedere şi posibilitatea creării unui port pescăresc necesar noii Facultăţi de Piscicultură.
 
În septembrie 1950, Ministerul Industriei Alimentare dădea ordin Abatorului Constanţa: „Veţi livra Institutului de pescuit şi piscicultură din Constanţa şi Şcolii medii tehnice piscicole Mamaia: oase crude de porc şi vită, oase afumate, resturi de cărnuri de porc, precum urechi, capete, picioare şi şorici necesare îmbunătăţirii hranei studenţilor şi elevilor care iau masa la cantină. Plata se făcea la preţurile de producţie, inclusiv beneficiul“ (DJCAN, Fond Facultatea de Piscicultură, dosar 21, 1950, fila 117).
 
Institutul de pescuit şi piscicultură a funcţionat în anii şcolari 1948-1949 şi 1949-1950 cu scheme de organizare provizorii, deoarece planul de învăţământ a fost de tranziţie şi experimental. Numărul studenţilor crescuse de la 181 la 309.
 
La 19 mai 1951, dintr-un referat asupra situaţiei cantinei şi căminului, rezulta că la data aceea studenţii aveau la dispoziţie din magaziile Institutului de pescuit şi piscicultură doar 800 kg marmeladă, 120 kg halva şi 300 kg paste făinoase. Alimentele erau raţionalizate pe cartelă, iar carne nu sosise de peste două luni. Nici măcar zarzavaturile nu se mai puteau procura, căci ICS Aprozar terminase stocul. Cartofii fuseseră repartizaţi câte 400 de grame pe lună pentru un student. Se propunea accesul la pescuit în lacul Siutghiol, cu obligaţia ca institutul să se ocupe de îmbunătăţirea producţiei piscicole din acest lac.
 
Institutul de Piscicultură Constanţa. Secţii: Piscicultură şi amenajări piscicole; Tehnica pescuitului. Durata studiilor: patru ani.
 
La începutul anului universitar 1952-1953 părea că, în sfârşit, noile schimbări privind statutul facultăţii aduceau o rază de speranţă: Ministerul Industriei Alimentare aproba pentru Institutul de Piscicultură de la Constanţa lucrări de construcţii, pentru anul 1952, în valoare de 25 de milioane de lei, reprezentând: clădire cu subsol, parter, două etaje. La subsol erau prevăzute sală de sport cu dimensiunile 15m/7 m, baie şi duşuri, la parter - sală de festivităţi cu dimensiuni 26/14 m, pentru 250 de locuri, la etajul l, săli de curs de câte 50 de locuri, 14/13 m fiecare, la etajul al doilea, o sală de curs cu aceleaşi dimensiuni şi două laboratoare. Localul era destinat pentru 300 de studenţi care învăţau pe durata a patru ani. Imobilul proiectat era situat pe strada Maior Şonţu, colţ cu Dr. Cantacuzino (DJCAN, fond Facultatea de Piscicultură, dosar 31, 1951, f.199).
 
În 1953, numărul studenţilor era de 223, dintre care 42 urmau cursurile secţiei Tehnica pescuitului. Analizându-se rezultatele obţinute în producţie de către absolvenţii Institutului Piscicol, s-a dovedit că aceştia nu aveau o pregătire corespunzătoare nevoilor producţiei. Consilierul Bogomolov, care urmărea ca planurile de învăţământ să fie conforme cu cele sovietice, propunea ca, pentru anul şcolar 1953-1954, institutul din Constanţa să aibă ca profil: Facultatea Tehnică şi Mecanizarea Pescuitului, Facultatea de Piscicultură şi Ihtiologie, Facultatea Tehnologică de Industrializarea şi Conservarea Peştelui, Facultatea de Economie şi Planificare din Industria Pescărească. Era semnalată lipsa cadrelor de specialitate şi a spaţiilor de învăţământ (DJCAN, fond Institutul de Piscicultură Constanţa, dosar 83, 1953, fila 183-188).
 
Cine era consilierul sovietic Bogomolov şi ce competenţe avea el în stabilirea planurilor de învăţământ nu vom şti niciodată. Probabil a fost primul consultat atunci când s-a decis mutarea peste noapte a facultăţii de la Constanţa!
 
În septembrie 1953, prin HCM 2727/1953, se face comasarea Institutului de Pescuit şi Piscicultură Constanţa cu Institutele Agronomic şi Mecano-Naval Galaţi, dându-se astfel naştere Complexului Tehnic, cu sediul în Galaţi, tutelat de Ministerul Învăţământului.
 
Rămânea să funcţioneze pe acelaşi profil Şcoala Medie Tehnică de Naviganţi Maritimi Piscicoli de la Mamaia, cu secţiile Mecanică, Navigaţie, Tehnica Pescuitului Marin şi de Ape Interioare, Confecţionarea şi Conservarea Uneltelor Pescăreşti, Conservarea Industrială a Peştelui.
 
La 30 septembrie începea inventarierea averii institutului, pentru evacuare. Delaţiunile, pâra şi referatele anonime în care erau prezentate situaţii compromiţătoare inventate în legătură cu unele cadre mic-burgheze „care sfidau regimul“, nu-şi dovedeau ataşamentul faţă de noii stăpâni etc. au contribuit la brusca decizie de a muta institutul la Galaţi (DJCAN, fond Institutul de Pescuit şi Piscicultură Constanţa, dosar 50, 1953, filele 47-48).
 
În 1969, la Institutul Politehnic din Galaţi, existau două facultăţi, de Industrii Alimentare şi Tehnica Pescuitului, unică pe ţară, şi Facultatea de Mecanică, ce avea două secţii unice pe ţară: Nave şi Instalaţii de Bord şi Frigotehnie (Forum, revista de învăţământ superior, Xl, nr. 1/1969, p. 13). La Constanţa se înfiinţase doar Institutul Pedagogic de trei ani!
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii