Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
19:25 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ştiaţi că...? Jimmy Hoffa, dispărut într-o zi de 30 iulie...

ro

30 Jul, 2015 00:00 753 Marime text
Adulat de muncitori, urât şi vânat de cei de la putere, Jimmy Hoffa a fost o personalitate controversată a Americii. În după-amiaza zilei de 30 iulie 1975, Hoffa a fost văzut ultima dată, într-o parcare din faţa restaurantului Machus Red Fox din Detroit, unde s-a întâlnit cu doi lideri ai lumii mafiote.
 
De atunci, nu a mai fost văzut niciodată, iar în anul 1982, a fost oficial declarat mort, deşi cadavrul nu i-a fost găsit niciodată. Frank Sheeran, lider sindical de rang inferior, cu puţin înainte de a muri, a recunoscut că l-a ucis pe Hoffa, împuşcându-l în spate cu două focuri de armă.
 
Jimmy Hoffa a fost preşedintele general al International Brotherhood of Teamsters, în perioada 1958-1971. El a  jucat un rol important în dezvoltarea acestei confederaţii sindicale, care, în timpul preşedinţiei sale, a devenit cea mai mare uniune sindicală nord-americană, ajungând la peste 1,5 milioane de membri. Hoffa a schimbat comerţul şi a organizat cele mai puternice sindicate ale muncitorilor.
 
În anul 1964, a fost condamnat pentru mită şi fraudă, iar trei ani mai târziu, a fost arestat şi condamnat la 13 ani de închisoare. Cu toate acestea, nu a demisionat din funcţia de preşedinte al Teamsters decât în 1971, când a făcut o înţelegere cu preşedintele SUA de la acea vreme, Richard Nixon, prin care era scutit de pedeapsa cu închisoarea.
 
Viaţa lui Hoffa a inspirat mai mulţi regizori, prin urmare, acesta a fost întruchipat de actorul Robert Blake în filmul „Blood Feud” (1983), dar și de Jack Nicholson, în pelicula „Hoffa” (1992).
 
Sursa foto: www.cnn.com
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii