Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Internațională a Educației la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Dionisie Exiguul” (galerie foto)

ro

05 Oct, 2017 16:47 4009 Marime text
Ziua Internațională a Educației a fost sărbătorită, joi, 5 octombrie 2017, de către elevii și cadrele didactice de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Dionisie Exiguul" din Constanța. Aceștia au ținut să marcheze evenimentul prin desfășurarea mai multor activități, care să puncteze unele manifestări din cadrul educației religioase.

Astfel, s-a derulat un seminar – dezbatere la care au participat deopotrivă elevi și profesori, a cărui tematică a evidențiat marile personalități ale Bisericii Ortodoxe Române care, în pofida regimului totalitar comunist, au reușit să promoveze valorile credinței ortodoxe, manifestare dedicată Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Au fost prezentate referate, eseuri, și prezentări power-point despre educația religioasă în școala din perioada comunistă, cât și despre rolul educației religioase sub regimul totalitar comunist. Talentul artistic al elevilor s-a făcut remarcat și prin realizarea unor planșe – afiș abordând aceeași temă. Prof. dr. Ciornea Carmen a coordonat pregătirea materialelor.
           
Talentul artistic al elevilor s-a făcut remarcat și prin realizarea unui spectacol, intitulat „Dreptul la educație” în care pasiunea pentru muzică a elevilor seminariști s-a împletit armonios cu aptitudinile de comunicare. Manifestarea s-a deschis prin intonarea imnului național al României și a continuat cu momente de recitare pregătite de elevii seminariști din cadrul Cercului Teatral-Artistic al  Seminarului Teologic „Sf. Dionisie Exiguul”, coordonat de prof. dr. Carmen Ciornea, respectiv cu piese pregătite atât de grupul psaltic al Seminarului, sub îndrumarea prof. drd. Marian Bostan, cât și de corul de muzică liniară, instruit de pr. prof. drd. Adrian Clinciu.
           
Scopul concursului „Educație și educatori”, derulat sub îndrumarea prof. Girel Doina,  a fost acela de a prezenta aspecte semnificative ale dreptului la educație, de a evidenția importanța educației pentru viitorul lor cât și acela de a-i provoca la reflecție pe tinerii seminariști în ceea ce privește transmiterea valorilor culturale și religioase în societate.
           
În încheiere, pr. prof. dr. Petre Ilie, Directorul Seminarului a arătat că „în dezvoltarea unei educații autentice pentru viață este esențial dialogul între Biserică, Familie și Școală. Valorificarea acestei rodnice cooperări oferă un orizont spiritual cuprinzător și integrator”.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii