Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:29 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Unul dintre cei mai importanţi proprietari de mall-uri din România, la mare ananghie

ro

03 Jul, 2015 13:48 883 Marime text
Dezvoltatorul imobiliar Globe Trade Centre (GTC), al cărui principal acţionar este gigantul american Lone Star, şi-a restructurat creditele de la BERD, accesate pentru dezvoltarea mallurilor Galleria Arad şi Piatra Neamţ, mişcare care îi permite acum să continue procesul de „curăţare“ a activelor neperformante, categorie din care fac parte şi cele două proiecte, potrivit revistei Capital.

 
GTC figura ca garant pentru cele două firme româneşti care operează Galleria Arad şi Piatra Neamţ în relaţia cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Acordul de credit cu instituţia bancară prevedea ca raportul dintre valoarea creditului şi valoarea mallului ipotecat (indicatorul loan-to-value) să fie peste un anumit nivel. Contractul de credit a fost încălcat în această primăvară, când valoarea Galleria Arad şi Piatra Neamţ a scăzut sub pragul stabilit de bancă.

Prin restructurarea creditului în valoare totală de circa 33,6 mil. euro, GTC a fost eliberată de statutul de girant şi a devenit co-debitor alături de cele două firme româneşti care deţine mallurile. Acum, Galleria Piatra Neamţ are de rambursat un credit de circa 5,7 mil. euro, iar Galleria Arad un împrumut de 27,8 mil. euro, pe care GTC s-a angajat să le achite trimestrial până la sfârşitul lui 2017, potrivit Capital.ro.

GTC a fost lovită puternic, luna trecută, după plecarea Cora din Galleria Arad, care a lăsat un gol greu de înlocuit. Valoarea mallurilor Galleria Arad şi Piatra Neamţ a scuzut în ultimul an de la 35,1 mil. euro la 8,5 mil. euro, potrivit ultimului raport financiar al companiei.

GTC mai deţine în România turnurile de birouri City Gate din Piaţa Presei (în parteneriat cu fondul cipriot Blue House), a căror valoare a scăzut pe parcursul anului trecut de la 157 mil. euro la 148 mil. euro; un teren de 10.000 mp, în parteneriat cu George Copos, destinat construcţiei unui turn de birouri; şi ansamblurile rezidenţial Rose Garden (vândut aproape integral) şi FeliCity (în default).

GTC este dezvoltatorul străin cu cele mai multe proiecte finalizate în România. Compania a investit în cele şase proiecte pe care le are acum în portofoliu un total de circa 377 mil. euro. La acestea se pot adăuga primele două clădiri de birouri moderne din Bucureşti, Europe House şi America House, pentru care a încasat în urma vânzării circa 100 mil. euro, se mai arată pe capital.ro.

sursa: capital.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii