De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
04:18 21 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un incendiu a fost stins după 12 ore

ro

12 Oct, 2015 21:19 440 Marime text
Un incendiu care a izbucnit, în această dimineaţă, la mai multe șire de paie și lucernă a fost stins după 12 ore, deși a plouat continuu, iar pompierii au intervenit cu trei autospeciale, baloții de paie au fumegat în interior ore întregi, conform purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, scrie Agerpres.
 
„Incendiul a fost lichidat după 12 ore. Nu a existat pericol, pentru că baloții se aflau pe o platformă din beton, sub cerul liber și afară ploua. Autospecialele ISU au stat acolo până la stingerea lui. La 50 de metri de locul incendiului se aflau două barăci. Cel mai probabil avem de-a face cu o autoaprindere, pentru că paiele erau ude la suprafață și aveau o temperatură mare din interior, care a dus la autoaprindere. Incendiul nu a fost cu flacără. A fumegat mult timp, pentru că apa nu a putut ajunge la baza șirei de paie”, a explicat purtătorul de cuvânt.
 
Datele inițiale arată că ar fi vorba despre mai multe șire de paie și lucernă, care aparțin fermei Iedera din Insula Mare a Brăilei, care folosea baloții pe post de combustibil, nu pentru hrana animalelor.
 
Sursa foto: romaniatv.net

Ti-a placut articolul?

Comentarii