Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:06 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

O butelie a explodat Un copil și părinții săi, răniți grav

ro

19 Aug, 2015 08:18 978 Marime text
 
Un copil de şapte ani și părinții săi au fost răniți, azi-noapte, după ce o butelie a explodat în casa lor din localitatea prahoveană Aluniș, informează romanialibera.ro.

Pompierii au fost solicitați să intervină, în noaptea de marți spre miercuri, în comuna Aluniș, unde într-o locuință s-a produs o explozie, urmată de un incendiu, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

Proprietarul locuinței a reușit să stingă focul înainte de sosirea echipajelor de intervenție, însă toate cele trei persoane care se aflau în casă în momentul deflagrației - proprietarul casei, în vârstă de 35 de ani, soția acestuia, în vârstă de 29 de ani, și copilul lor, în vârstă de șapte ani - au fost rănite, scrie romanialibera.ro.

Astfel, cel mai grav rănit este bărbatul, care a suferit arsuri pe aproximativ 80 la sută din suprafața corpului. Soția sa are arsuri pe aproximativ 70 la sută din corp, iar copilul de șapte ani are arsuri pe jumătate din suprafața corpului.

O ambulanță SMURD și trei autospeciale ale Serviciului Județean de Ambulanță Prahova au intervenit și i-au preluat pe cei trei, ducându-i la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești, unde au rămas internați.

În urma exploziei, casa a fost grav avariată, ușile și ferestrele imobilului fiind dislocate, iar acoperișul deplasându-se din cauza suflului puternic.

Pompierii urmează să stabilească din ce cauză a explodat butelia încărcată cu gaz petrolier lichefiat.




Sursa: romanialibera.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii