Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
06:13 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UDMR va încerca să atace la CCR proiectul votului prin corespondență

ro

20 Oct, 2015 15:53 556 Marime text
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a arătat, astăzi, că varianta proiectului votului prin corespondență adoptată de Senat este o greșeală uriașă. De aceea, el spune că UDMR va încerca să atace inițiativa la Curtea Constituțională a României (CCR) dacă forma finală are prevederi neconstituționale.
"Noi considerăm că nu este necesar și nu ai voie să faci experimente cu societatea doar din dorința de a rezolva o problemă reală, dar nefiind atent la toate detaliile și la consecințele care s-ar putea să apară”, a afirmat Kelemen, într-o conferință de presă, la Palatul Parlamentului.
El este conştient că, pentru a ataca la CCR proiectul cu pricina, Uniunea are nevoie de 50 de semnături la Camera Deputaților sau 25 de semnături la Senat, iar „UDMR singur nu are semnăturile necesare". De aceea, Kelemen spune că va discuta cu toate partidele care consideră că această modalitate de a vota anul viitor nu este una corectă, inclusiv cu președintele Senatului. Liderul UDMR a precizat că, în acest moment, mai este o etapă de parcurs - Camera Deputaților - și speră că anumite chestiuni pot fi discutate rațional.
Amintim că Senatul a adoptat, ieri, legea privind votul prin corespondență, care se va aplica la alegerile parlamentare, prezidențiale și europarlamentare, iar alegătorii din străinătate vor putea să opteze pentru această procedură printr-o cerere scrisă transmisă ambasadei sau printr-un formular online.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii