Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:56 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Reţinere pentru evaziune comerţ cu cereale - 2,5 milioane euro

ro

19 Feb, 2016 10:56 1064 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 februarie 2016, a inculpaților:
 
POPA DUMITRU CRISTIAN, administrator al mai multor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracţiunilor de:
- constituirea unui grup infracţional organizat,
- evaziune fiscală în formă continuată,
 
NEGOIȚĂ DRAGOȘ CIPRIAN, IVANCEA IONUȚ SORIN, CĂDARIU IOAN și CĂCĂREAZĂ VASILE TAILOR, administratori ai unor societăți comerciale, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracţiunilor de:
- constituirea unui grup infracţional organizat,
- complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,
 
Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
Începând cu anul 2007, inculpatul Popa Dumitru Cristian, administratorul de fapt și de drept al mai multor societăți comerciale, a constituit un grup infracțional organizat având drept scop comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală, urmărind în principal eludarea plății, către bugetul de stat, a TVA aferentă operațiunilor comerciale de cumpărare-vânzare de cereale și plante tehnice.
În concret, s-a reținut că societățile comerciale controlate de inculpatul Popa Dumitru Cristian au achiziționat cereale și plante tehnice de la persoane fizice și juridice, fără documente legale de proveniență (cu consecința directă a eludării TVA aferente), această marfă fiind vândută mai departe către beneficiarii finali (de regulă, societăți cunoscute, mari comercianţi de cereale), cu consecința directă a colectării TVA aferente.
Urmărind anularea TVA de plată datorată bugetului de stat (TVA colectată minus TVA dedusă), inculpatul Popa Dumitru Cristian a introdus pe circuitul mărfurilor (între vânzătorul real al mărfurilor și beneficiarul final) mai multe societăți comerciale de tip fantomă.
Singurul rol al acestora a fost de a furniza documente fiscale fictive, cu consecința colectării TVA de către aceste societăți de tip fantomă și, ulterior, a deducerii acestei taxe de către firmele controlate de inculpatul Popa Dumitru Cristian (inclusiv de către beneficiarii finali ai mărfurilor), care nu a mai fost virată bugetului de stat.
Ulterior, aceste societăți comerciale de tip fantomă, controlate și coordonate de ceilalți inculpați care au aderat, respectiv au sprijinit grupul infracțional inițial constituit de inculpatul Popa Dumitru Cristian au fost radiate sau înstrăinate unor cetățeni străini.
 
Prin această conduită infracțională, inculpații au cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de  11.148.220,84 lei (respectiv echivalentul  sumei de  aproximativ 2 .500. 000 euro).
 
În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca la data de 19 februarie 2016, să fie prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Antifraudă și din partea Grupării Mobilă de Jandarmi Timișoara.
 
  Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii