Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:07 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prăbuşirea avionului Boeing 777 în Ucraina Ruşii neagă implicarea în tragedie, Occidentul îi ameninţă cu noi sancţiuni

ro

19 Jul, 2014 08:36 1746 Marime text
Niciun sistem de rachete Buk sau alte echipamente militare ale forţelor armate ruse nu a trecut frontiera ruso-ucraineană, a declarat vineri seara un reprezentant al Ministerului rus al Apărării, după prăbuşirea avionul Boeing 777 în estul Ucrainei, relatează agenţia RIA Novosti, preluată de Mediafax.
 
"Este imposibil să faci acest lucru pe ascuns", a declarat el, denunţând informaţii potrivit cărora autorităţile de la Kiev au reţinut doi specialişti, cetăţeni ruşi, care ar fi fost însărcinaţi cu "corectarea traiectoriei rachetelor Buk". La rândul lor, separatiştii au afirmat că "armele noastre nu bat mai sus de 4.000 de metri, nu avem (rachete) Buk, absolut niciuna", transmite Mediafax.
 
Pe de altă parte, preşedintele american Barack Obama a discutat la telefon, aseară, cu premierul britanic David Cameron şi cancelarul german Angela Merkel despre posibilitatea de a impune noi sancţiuni contra Rusiei, după prăbuşirea zborului MH17 în estul Ucrainei, anunţă Casa Albă, citată de postul NBC News.
 
Potrivit Casei Albe, Obama şi Cameron au vorbit, în special, despre impunerea unor noi sancţiuni contra Moscovei, dacă aceasta "nu va lua măsuri pentru detensionarea situaţiei în estul Ucrainei", mai scrie NBC News, preluat de Mediafax. În cursul unei alte discuţii, Merkel şi Obama au "subliniat că Moscova, fără îndoială, poartă întreaga răspundere pentru negarea faptului că separatiştii din estul Ucrainei continuă să primească arme grele din partea Rusiei", informează comunicatul.
 
Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit joi într-o zonă din Ucraina aflată sub controlul insurgenţilor proruşi, accidentul soldându-se cu 298 de morţi.
 
Sursa foto: AFP
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii