Polițiștii din Constanța au întocmit cinci dosare penale pentru activităţi comerciale ilicite
Polițiștii din Constanța au întocmit cinci dosare penale pentru activităţi comerciale ilicite
12 Dec, 2015 13:19
ZIUA de Constanta
1623
Marime text
Cu această ocazie au fost verificaţi șapte agenţi economici , fiind constatate cinci infracţiuni, aplicate trei sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.000 lei şi indisponibilizate bunuri în valoare totală de 10.000 lei.
De exemplu, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale situat pe strada Adamclisi din municipiul Constanţa, poliţiştii au identificat mai multe produse cu privire la care există suspiciuni de contrafacere, respectiv 271 jucării purtând însemnele unor mărci înregistrate pentru care, societatea nu deţinea licenţe de comercializare din partea titularului mărcii.
La punctul de lucru al altei societăţi au fost identificate, expuse, în vederea comercializării 71 de jucării, purtând marca şi sigla unei mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute.
În cadrul punctului de lucru aparţinând altei societăţi comerciale au fost identificate expuse în vederea comercializării, 29 articole textile purtând marca şi sigla unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile în cauză, în valoare totală de 10.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Administratorii societăţilor sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
La punctul de lucru al unei societăţi comerciale cu obiect de activitate comercializare de peşte şi produse din peşte s-a constatat că societatea în cauză procesa fără drept produsele obţinute din pescuit sau acvacultură precum şi comercializarea de produse din peşte fără documente de provenienţă, fiind indisponibilizată o cantitate de peşte cât şi de icre de peşte.
S-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor privind pescuitul şi acvacultura.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii