Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:48 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Panoul electric ce prezenta un pericol pentru copiii și cetățenii din Constanța este schimbat (gelerie foto)

ro

08 Mar, 2016 15:45 2086 Marime text
 
Dacă la începutul lunii februarie, un cetățean din Constanța, ne-a transmis că în intersecția din zona ICIL se află un panou electric din care ies fire neizolate și siguranțe, la finalul săptămânii trecute, am revenit cu un articol în care am precizat că situația a rămas neschimbată, panoul electric aflându-se în imediata apropiere a Școlii 24 din Constanța, lucru care este un pericol nu doar pentru copii, ci și pentru restul cetățenilor ce tranzitează zona.
 
Reprezentanții Enel Distribuţie Dobrogea, au transmis ieri pentru cotidianului ZIUA de Constanţa, că în urma unei solicitări, cu privire la cutia de distribuţie căreia i-a fost luat capacul din intersecţia ICIL, panoul va fi înlocuit.
 
„Cutia de distribuţie amplasată pe stâlpul de iluminat public din intersecţia bulevardelor Lăpuşneanu cu I.C. Brătianu din Constanţa a fost securizată astăzi prin montarea unui capac. Utilitatea acestei cutii de distribuţie este de a asigura alimentarea iluminatului public pe perioada nopţii, în cursul zilei nefiind sub tensiune. În zilele următoare se va înlocui întreg echipamentul”, este punctul de vedere complet.
 
Astfel, în aceste momente, reprezentanții ENEL schimbă panoul pentru a nu mai prezenta un pericol pentru copiii și cetățenii din Constanța care tranzitează acea zonă. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii