Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:12 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

O româncă a murit într-un teribil accident în Italia. Un copil de numai 4 ani a rămas fără mamă

ro

08 Jun, 2016 23:42 1841 Marime text
Tragedie pentru o familie din România! O româncă de 34 de ani, care trăia în Italia, mamă a unui copil de numai 4 ani, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier.
 
Conform ziarelor din Peninsulă, este vorba despre românca Ana Maria Bujor, care trăia de câțiva ani în Italia unde era câsătorită cu un italian.
 
Totul s-a petrecut duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00, când Ana Maria se întorcea acasa, venind de la Tortona. La un moment dat a pierdut controlul volanului autoturismului BMW 320 pe care îl conducea, a ieşit de pe drum şi s-a răsturnat pe un câmp din apropiere. Accidentul s-a produs pe Drumul Provincial 211, potrivit blastingnews.com.

La locul tragediei au sosit de urgență salvatorii care au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a o scoate pe româncă dintre fiarele mașinii.
 
În momentul în care au soit și medicii la fața locului Ana Maria încă mai trăia dar din păcate până să fie extrasă din autoturismul grav avariat şi-a dat şi ultima suflare, notează alessandriamagazine.it.
 
Se pare că încă nu sunt cunoscute cu certitudine cauzele producerii accidentului, fiind puse sub semnul întrebării posibilitățile ca românca să fi adormit la volan, astfel pierzând controlul volanului, viteza excesivă sau dacă a suferit vreo problemă medicală.
 
Administraţia locală din Sale, localitatea în care trăiau cei doi şi-a exprimat regretul şi compasiunea pentru decesul femeii, dând asigurări soţului acesteia că îl vor sprijini cu toate cele necesare. „Ne exprimăm regretul şi compasiunea pentru familia femeii care şi-a pierdut viaţa în tragicul eveniment rutier. Suntem aproape de familia Anei Maria şi vom face toate diligenţele necesare pentru a ajuta la funeraliile acesteia”, au anunţat autorităţile locale, potrivit laprovinciapavese.gelocal.it, notează blastingnews.com
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii