Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi manifestații Două persoane, între care un adolescent, ucise de poliție

ro

04 Oct, 2016 08:52 1421 Marime text
Poliția din Los Angeles a ucis două persoane în weekendul trecut, un adolescent afroamerican și un hispanic, explicând că primul era echipat cu o „armă încărcată", în timp ce al doilea nu avea decât un fals pistol, două decese care au declanșat noi manifestații, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Aceste două morți ridică la trei numărul persoanelor ucise de polițiști californieni în ultimele cinci zile, scrie sursa citată.

Poliția din Los Angeles (LAPD) a difuzat luni fotografia unei „arme încărcate găsite" lângă Carnell Snell, 18 ani, împușcat mortal sâmbătă în sudul metropolei. Șeful LAPD, Charlie Beck, a explicat în cursul unei conferințe de presă luni, că agenți ai săi au încercat să-l aresteze pe Snell, dar acesta a luat-o la fugă. În timp ce polițiștii îl urmăreau, el s-a întors spre agenți cu o armă în mână și aceștia au deschis focul, omorându-l, relatează Agerpres.

Un al doilea incident a avut loc duminică, tot în sudul metropolei californiene. Polițiștii au primit un apel care le semnala un hispanic dotat cu o armă. Când au încercat să-l abordeze, bărbatul - care nu a fost identificat - s-a întors spre ei cu ceea ce părea să fie o armă și polițiștii l-au ucis.Ulterior, LAPD a indicat că el avusese de fapt un pistol fals.

Charlie Beck a subliniat că peste 450 de persoane au fost atinse de tiruri de la începutul anului în aceste cartiere și că „în cele două cazuri - din acest weekend - agenții s-au temut pentru viața lor", mai arată Agerpres.

Aceste decese au suscitat indignare. O manifestație a avut loc sâmbătă la Los Angeles și luni trei femei au fost arestate când un grup de circa 25 de manifestanți a încercat să întrerupă conferința de presă a șefului LAPD, a indicat un purtător de cuvânt al poliției pentru AFP, citat de Agerpres.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii