Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iohannis, la bilanţul MAI „Nimeni nu este mai presus de lege“

ro

23 Mar, 2015 13:12 1022 Marime text
Klaus Iohannis a declarat, astăzi, la sediul MAI, că în 2015, prioritare trebuie să fie creşterea gradului de siguranţă publică şi întărirea sentimentului de securitate în rândul cetăţenilor şi a arătat că, la „baza activităţii ministerului şi a componentelor sale trebuie aşezată cu fermitate ideea că nimeni nu este mai presus de lege", informează România TV.

„Cu toții ne dorim o Românie sigură. (...) Într-o societate democratică, ordinea și siguranța se împletesc în chip fericit cu libertatea. Iar sursa lor este nu frica, ci respectul față de lege, înțelegerea profundă a faptului că pe acest fundament se clădește prosperitatea și progresul unei întregi societăți. (...). O Românie sigură înseamnă multe lucruri: de la securitatea frontierelor la siguranța fiecărui cetățean pe stradă, mai ales a celor vulnerabili, de la intervenție eficientă în situații de urgență la descurajarea violenței, de la siguranța rutieră la cea în comunitate, de la combaterea criminalității organizate la grija față de individ. (...) Creşterea gradului de siguranţă publică şi întărirea sentimentului de securitate în rândul cetăţenilor trebuie să fie prioritare pentru anul 2015", a declarat Klaus Iohannis. 

Şeful statului a arătat că, la „baza activităţii ministerului şi a componentelor sale trebuie aşezată cu fermitate ideea că nimeni nu este mai presus de lege".

„Am încredere în capacitatea cadrelor ministerului de a fi la înălţimea cerinţelor şi misiunilor ce le-au fost încredinţate, că vor contribui activ la consolidarea principiilor statului de drept şi de a pune în practică, în cele mai bune condiţii, noua legislaţie penală, demersuri necesare finalizării procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen. În același timp, un accent deosebit se cuvine a fi pus pe dimensiunea de prevenire a încălcării legii, inclusiv în cazul unor fenomene precum contrabanda și traficul, criminalitatea economică, constituirea de grupuri infracționale sau migrația ilegală.

Dezvoltarea unei societăți este, cred eu, direct legată de măsura în care latura preventivă devine mai eficientă decât cea punitivă atunci când vine vorba de încurajarea corectitudinii și legalității și descurajarea infracționalității.

Îmi doresc o Poliție mult mai axată pe prevenție, fie că este vorba de Poliția rutieră, fie de cea cu atribuții în zona criminalității economico-financiare. Putem avea o Jandarmerie mai puțin centrată pe paza unor obiective și mai prezentă pentru siguranța cetățenilor. Este nevoie, de asemenea, la nivelului Ministerului Afacerilor Interne de o muncă de informații mai consistentă, care să privească nu doar rețelele infracționale, ci și protecția propriilor cadre", a adăugat Iohannis.


Sursa: România TV
Sursa foto: România TV

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii