Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marian Petrache, şeful campaniei PNL, urmărit de DNA

ro

30 May, 2014 09:19 4242 Marime text
Premierul Victor Ponta susţinea, cu puţin timp în urmă, că procurorii DNA vor efectua cercetări asupra a doi baroni ai PNL. La puţin timp, au apărut informaţiile cu privire la cercetarea turismului electoral practicat pe 25 mai în judeţul Ilfov. Potrivit Jurnalul Naţional citat de stiripesurse.ro, Marian Petrache, peşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, dar şi şef de campanie al PNL la nivel naţional, ar fi adus în ziua alegerilor europarlamentare, mii de muncitori să voteze în favoarea PNL.

“Conform informaţiilor intrate în posesia noastră, planul a fost stabilit cu câteva zile înainte de 25 mai, când, pentru a nu se atrage atenţia, nu s-au mai folosit telefoanele, ci «organizatorii de oşti» s-au prezentat doar la locurile şi orele stabilite, pentru a prelua cohortele de muncitori“, scrie Juranlul Naţional citat de stiripesurse.ro. Tot potrivit acestora, muncitorii nu erau transportaţi la cea mai apropiată secţie de vot, ci la cele mai îndepărtate. Pentru voturile acestea, persoanele ar fi primit salariile la timp şi o masă gratuită cu mici şi bere, la întoarcerea pe şantierele pe care lucrau, mai spun cei de la stirpesurse.ro

Sursa foto: romaniatv.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii