Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:00 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

MAE susţine că Emil Hurezeanu a fost acceptat de Germania ca ambasador al României

ro

30 May, 2015 15:09 611 Marime text
 
 În ultimele zile au existat zvonuri potrivit cărora jurnalistul Emil Hurezeanu nu ar fi agreat de ministrul german de Externe, în funcţia de ambasador al României în Germania, din cauza biografiei sale de dinainte de 1989, când ar fi fost suspect de colaborare cu fosta Securitate. Surse diplomatice au șoptit presei că Berlinul nu ar avea încredere într-un ambasador care nu a avut până acum trei luni cetățenia română, pierdută în anii '80, fără să se încerce recuperarea acesteia, decât atunci când președintele Klaus Iohannis i-a promis funcția de ambasador drept recompensă pentru campania electorală din noiembrie 2014. Oricum nu s-au confirmat la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) zvonurile că Hurezeanu ar fi colaborat cu regimul comunist, pe vremea studenției clujene și ca avocat stagiar, că, drept recompensă, pentru talentul său literar, ar fi fost trimis de Ana Blandiana, prietena bolșevicului Gogu Rădulescu, cu o bursă Herder la Viena în 1982 și apoi după două semestre a devenit direct redactor la Radio Europa Liberă, scrie napocanews.ro.
            Ministerul Afacerilor Externe clarifică însă situația. MAE a comunicat oficial că Emil Hurezeanu a fost acceptat de partea germană ca ambasador al României la Berlin. Mai mult chiar, MAE a informat că agrementul pentru Emil Hurezeanu a fost transmis din 20 mai 2015. Agrementul a sosit la o zi după ce Hurezeanu a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de politică externă pentru postul de ambasador al României în Germania. La 19 mai, Hurezeanu a primit aviz favorabil, cu 19 voturi "pentru" şi unul "împotrivă", în comisiile de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat, în 30 aprilie, propunerea de numire a lui Emil Hurezeanu în postul de ambasador al României în Germania. Postul de ambasador la Berlin a fost deţinut anterior de Lazăr Comănescu, acesta fiind din februarie consilier prezidenţial, după ce şeful statului a semnat, în 29 decembrie, decretul de rechemare a acestuia din funcţia de ambasador în Germania.
            Emil Hurezeanu, născut pe 26 august 1955, la Sibiu, este scriitor şi publicist, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi analişti politici ai momentului.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii