Litoral Gheorghe Zamfir, regele naiului, va cânta miercuri seară la Teatrul de Vară din Jupiter
Litoral: Gheorghe Zamfir, regele naiului, va cânta miercuri seară la Teatrul de Vară din Jupiter
Pentru prima oară la Teatrul de
Vară, maestrul Gheorghe Zamfir vine să încânte audiența cu faimoasele acorduri
de nai, care i-au adus prestigiul peste hotare. Prețul unui bilet este 50
lei. Spectacolul începe la ora 21.00.
Regele naiului promite un
spectacol în adevăratul sens al cuvântului pentru publicul din Jupiter, care va
putea auzi intepretări senzaționale din cele peste 20 de albume pe care le-a
scos de-a lungul timpului.
A reinventat conceptul de nai
Gheorghe Zamfir este cel care a reinventat conceptul de nai și care a adus modificări notabile instrumentului la nivel de tubulație, pentru a-l face să sune mai dulce și apăsător, exact ca istoria românilor. Trimis în exil pentru faptul că a dedicat un concert lui Dumnezeu, Gheorghe Zamfir continuă să creeze pentru poporul român și să îl reprezinte cu mândrie în concerte susținute în toată lumea.
A compus peste 300 de opere
Gheorghe Zamfir are o
discografie impresionantă și recunoașteri ale muncii sale la cele mai
prestigioase festivaluri din toată lumea. A compus peste 300 de opere în stil
folcloric, o parte dintre ele urmând să le intepreteze și la Teatrul de Vară
Jupiter.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp