Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:50 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

L-a interpelat din nou pe Fenechiu Chiru a susţinut o declaraţie politică pe tema contractului încheiat între CNAPMC şi olandezii de la Van Oord

ro

29 May, 2013 11:31 1716 Marime text
Preşedintele PDL Constanţa, senatorul Gigi Chiru, a susţinut o declaraţie politică despre contractul încheiat între CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor şi firma olandeză Van Oord, contract care, în opinia sa, este păgubos pentru statul român. Potrivit unui comunicat de presă, „în declaraţia politică se arată care sunt elementele din contract de unde reiese că managerii portului au semnat documentul  defavorabil companiei şi favorabil olandezilor”. „Printre principalele probleme care  sunt identificate de senatorul constănţean se află: contractul şi caietul de sarcini din 2010 nu se mai potrivesc cu cel din 2013; CN APM Constanţa, în calitate de beneficiar, este obligată ca, în eventualitatea rezilierii contractului, să plătească daune olandezilor de la Van Oord; prestatorul de servicii nu are nici un fel de obligaţie în cazul în care solicită rezilierea contractului; firma olandeză nu este obligată prin contract să asigure calitatea lucrării, deci nu poate fi trasă la răspundere pentru deficienţele de construcţie; contractul modificat oferă posibilitatea companiei olandeze să semneze acte adiţionale şi implicit creşterea valorii contractului faţă de oferta iniţială și altele”, se mai menţionează în comunicat.
Demersul parlamentarului PDL nu se opreşte aici şi îi adresează o interpelare Ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, „privitor la verificarea contractului în cauză, eventual anularea contractului semnat prin încălcarea legii şi sesizarea organelor de cercetare penală”.
Redăm, mai jos, declaraţia politică intitulată „Conducerea Portului Constanţa îşi bate joc, sub ochii Guvernului,  de banii românilor”:

„Interesul subit al găştii administrative Mazăre - Constantinescu de trecere a Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime în administrarea Primăriei Constanţa îşi arată dedesubturile. Un contract păgubos pentru statul român, pentru românii plătitori de taxe, arată faptul că Portul Constanţa nu este decât un corn al abundenţei pe care USL-ul, prin reprezentanţii locali, dar şi de la nivel naţional, intenţionează să-l sărăcească. Un exemplu recent îmi va demonstra spusele. Pe 1 februarie 2013, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA, prin semnătura directorului Decebal Şerban, încheie un contract în valoare de 99,94 milioane de euro cu olandezii Van Oord Dredging and Marine Contractors.
După mai bine de trei ani de contestaţii şi procese, din 2010, când a avut loc procedura de licitaţie, până la semnare, nu s-au mai respectat contractul iniţial şi caietul de sarcini, în ciuda faptului că mare parte din suma pe care o va primi societatea Van Oord provine din fonduri europene. Noul contract este, culmea, în defavoarea statului român, dar foarte favorabil olandezilor. Cum poate un Guvern să accepte aşa ceva? Să nu uităm faptul că CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa se află în subordinea Ministerului Transporturilor, dar nici că în conducerea ei se află persoane, pe linie politică, din rândul PSD, în subordinea lui Mazăre.
Este adevărat, vom avea un dig de larg cu aproape un kilometru mai lung, dar şi un buget sărăcit de un contract care nu apără interesele Portului, nici interesele României, ci pe ale olandezilor sau chiar ale prietenilor din gaşca primarului Constanţei.
Aşa cum precizam anterior, contractul şi caietul de sarcini din 2010 nu se mai potrivesc cu cel din 2013, deși nici unul dintre documente nu ar fi trebuit să fie schimbat de la efectuarea procedurii de licitaţie până la semnarea contractului, aşa cum cere contractul cadru conform FIDIC. Doar că, în noul document, multe paragrafe au fost scoase, iar altele au fost adăugate la cererea expresă a celor de la Van Oord. Ba chiar, după modificarea contractului, au apărut prevederi care pun în dificultate CN APM Constanţa, cum ar fi faptul că instituţia din subordinea Ministerului Transporturilor, în calitate de beneficiar, este obligată ca, în eventualitatea rezilierii contractului, să plătească daune olandezilor de la Van Oord. Însă, prestatorul de servicii nu are nici un fel de obligaţie în cazul în care solicită rezilierea. Așadar, se adevereşte vorba populară: unul cu banul, altul cu ciolanul.
Contractul are mari deficienţe, prevederi ce sunt în defavoarea părţii române, însă în totalitate favorabile olandezilor. Dau un simplu exemplu, restul e trecut în contract și poate fi verificat, atunci când acesta va fi făcut public: Van Oord nu este obligată prin contract să asigure calitatea lucrării, deci nu poate fi trasă la răspundere pentru deficienţele de construcţie.
Îi solicit Domnului Ministru Relu Fenechiu verificarea contractului în cauză și aștept cu interes punctul de vedere privitor la măsurile care se impun, eventual anularea contractului semnat prin încălcarea legii și sesizarea organelor de cercetare penală.
Aş concluziona că, în timp ce olandezii ne consideră europeni de mâna a doua, Guvernul USL pompează bani în firmele lor, prin încălcarea legii!”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii