IPS Teodosie, Pastorală la Învierea Domnului
IPS Teodosie, Pastorală la Învierea DomnuluiÎnvierea Mântuitorului - iubire deplină faţă de om
† Teodosie,
prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,
Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Hristos Cel înviat, slăvit împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, iar de la noi, părintească binecuvântare.
Hristos a înviat!
„Dacă Hristos n-a înviat,
zadarnică este atunci propovăduirea noastră,
zadarnică este și credința voastră"
(I Cor. 15, 14)
Iubiţi credincioşi,
Întâmpinăm în noaptea cea mai sfântă a anului
învierea lui Hristos, Care ne-a dăruit tuturor viaţă veșnică, atât celor
care se află cu trupurile în morminte, cât şi nouă, celor care trăim în
această lume. El a înviat, precum vestise în Evanghelie, ca lumea să
aibă viaţă desăvârșită din belşug (Ioan 10, 10).
Fiul lui Dumnezeu
întrupat, asemenea nouă, iar acum înviat cu Trupul din morți, ne ridică
la înalta demnitate de fii ai lui Dumnezeu. Toate cele pe care Hristos
le săvârșește sunt manifestarea iubirii dumnezeieşti împărtășite nouă.
El nu înfăptuiește nimic pentru Sine, ci toate le face numai pentru noi
oamenii, pentru a ne readuce la plinătatea iubirii, în comuniunea cu
Dumnezeu. Am fost părtași la momentele de durere de dinaintea morții
Domnului. Dar nici soldaţii romani, nici arhiereii sau căpeteniile
iudeilor, nici poporul răsculat şi nici chiar persecutorii care au pus
în practică hotărârea răstignirii Sale n-au avut puterea supremă în
condamnarea lui Hristos. El este Jertfa vie şi conştientă care Se aduce
în mod liber spre Răstignire, după cum a binevoit. El este - aşa cum
mărturisim în timpul rugăciunii Heruvicului din timpul Sfintei Liturghii
- „Cel ce aduce şi Cel ce Se aduce", Cel care singur Îşi dă viaţa şi
acceptă temporar moartea trupească pentru a ne da viaţa cea veşnică.
Sf.
Ap. Pavel spune că Hristos este Mielul Pascal care „S-a jertfit pentru
noi" (I Corinteni 5, 7). Acest adevăr este mărturisit, de fapt, cu mult
timp înainte de Jertfa şi Învierea Mântuitorului Hristos, încă din
perioada Vechiului Testament, de marele prooroc Isaia prin cuvintele:
„Ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea
celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa" (Isaia 53, 7).
La
rândul său, Sfântul Evanghelist Luca spune că Hristos a rostit pe Cruce
cuvintele: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu" (Luca 23,
46), de unde reiese, în mod clar, că Hristos singur, în deplina Sa
libertate, Se jertfește „pentru noi oamenii şi pentru a noastră
mântuire", pentru a ne scoate definitiv din robia păcatului și de sub
stăpânirea morţii (Evrei 2, 14-15).
Moartea pe care Mântuitorul
Hristos o primește prin umanitatea Sa exprimă în mod deplin purtarea de
grijă a lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii, ne spune Sf. Maxim
Mărturisitorul. Tot el afirmă că Jertfa de pe Cruce, moartea şi
pogorârea la iad sunt mijloacele prin care Hristos Se pogoară în
locuinţa morţii pentru a-i surpa puterea pentru totdeauna. Astfel,
folosindu-se de o serie de imagini sugestive, Sfinții Părinți ne spun că
Trupul lui Hristos este momeala așezată în undiţa firii Sale
dumnezeieşti care, prin experienţa morţii, surpă pe stăpânitorul
acesteia şi trage afară din locaşurile întunericului şi din adâncurile
iadului pe toţi sfinții și drepții aflați sub stăpânirea morţii.
Prin
urmare, temeiul fundamental al Jertfei lui Hristos este iubirea Sa
desăvârşită pentru întreaga Creaţie şi, în mod special, pentru om: „Căci
Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat
ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3,
16). Mai înainte de Patimile şi de Răstignirea Sa, Hristos i-a învățat
pe ucenicii Săi că Jertfa este calea cea mai bună prin care se arată
iubirea adevărată: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca
sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii
Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc" (Ioan 15, 13-14). Şi tocmai din
cauza iubirii Sale desăvârşite, Hristos se jertfeşte pentru întreaga
umanitate (Efeseni 5, 2). Hristos ne descoperă în mod copleșitor
dragostea dumnezeiască: „Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la
timpul hotărât a murit pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri
cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să
moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că,
pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi" (Romani 5,
6-8).
Dreptmăritori creştini,
Hristos își arată iubirea Sa față de
oameni nu doar prin răstignirea Sa. Ca Domn al Vieții și ca Împărat al
celor vii, Hristos Îşi păstrează în mod permanent firea dumnezeiască
unită cu firea omenească asumată din Sfânta Fecioară Maria. Astfel,
chiar dacă în mormânt fiind, Trupul Său este despărţit de suflet, El
rămâne permanent unit cu acestea prin dumnezeirea Sa. Tocmai de aceea,
în Trupul lui Hristos cel Răstignit şi aşezat în mormânt noi avem Trupul
cel plin de viaţă al lui Hristos Domnul.
Mântuitorul Hristos se
pogoară ca Viaţă în mormânt, dar şi în străfundurile iadului pentru a
pune capăt păcatului odată pentru totdeauna. Aşa cum mărturisim de
fiecare dată la Sfânta Liturghie, în timpul celor trei zile în care
Hristos a stat în mormânt, El S-a aflat cu trupul în mormânt, dar, în
același timp, cu sufletul în iad, cu tâlharul în Rai, și cu Tatăl și cu
Duhul Sfânt pe Tronul Sfintei Treimi. Astfel, așezarea dumnezeiescului
Trup în mormânt devine o prezență totală a lui Hristos. De aceea,
Mântuitorul este şi rămâne pentru totdeauna - chiar şi în moarte -
Dumnezeu şi Om adevărat.
Pe temeiul acestei învățături de credinţă,
Biserica vorbeşte despre pogorârea lui Hristos în iad. El nu este dus la
iad de către moarte, ca celelalte suflete peste care aceasta avea
stăpânire, ci singur Hristos se pogoară ca un Biruitor în casa morții,
pentru a elibera veșnic sufletele ținute acolo. Hristos coboară la iad
ca Împăratul Vieții, ca Cel Atotputernic care a prădat iadul și moartea.
Prin aceasta, mormântul lui Hristos devine Raiul însuși, dar și izvor
al Învierii.
În acest sens, Sfântul Ioan Damaschin ne învață că
Hristos S-a pogorât la iad pentru ca toți cei care au crezut şi L-au
iubit pe Dumnezeu să regăsească comuniunea cu El: „Sufletul îndumnezeit
se pogoară la iad și astfel a slobozit pe cei legaţi din veci şi iarăşi a
revenit dintre morţi deschizându-ne calea către înviere".
Iubiţi fii duhovniceşti şi mărturisitori ai Învierii Domnului,
Darul vieţii primit prin Învierea lui Hristos este pentru toți oamenii. În locul îndepărtării de Dumnezeu, provocate de noi prin păcat, Hristos ne-a dus la comuniunea cu Dumnezeu, Viaţa cea adevărată; în schimbul urii, al răzvrătirii şi al necredinței noastre, El ne-a dăruit iubirea Sa dumnezeiască. În acest sens, Sf. Iustin Popovici spune că dacă noi, prin păcatele noastre, îl răstignim pe Hristos, El ne răspunde cu iubirea Sa veşnică: „Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte; Dumnezeu însă, prin Învierea Lui îi conduce pe oameni la nemurire. În locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul morţii, El le dă nemurirea... Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, dar Dumnezeu, prin Învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori".
Văzând atâta iubire a lui Hristos pentru noi ne punem întrebarea: care trebuie să fie răspunsul nostru faţă de Jertfa şi Învierea Sa? După cum și Psalmistul David se întreba, cu mult timp înainte: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?" (Psalm 115, 3). Răspunsul îl găsim în Biserică, prin sfinți. Iată, Sf. Nicolae Cabasila ne arată că trebuie să ne dăm pe noi înşine lui Hristos cu toată viaţa, cu gândurile şi cu dorinţele noastre, pentru a-L lăsa să învie şi să trăiască în noi: „Să ne dăm aşadar lui Dumnezeu pe noi înşine! Sau, mai bine zis, să-i aducem ca pe un rod în chip desăvârşit nu numai trupul, ci şi sufletul însuşi, adică mintea, simțirea, voinţa şi toată mişcarea lor. Fiindcă şi Mântuitorul S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere şi să ne elibereze din sclavie".
La rândul său, Sf. Ap. Pavel ne îndeamnă să nu ne arătăm indiferenţi faţă de Învierea Mântuitorului Hristos, ci să o perpetuăm prin viaţa şi comportamentul nostru de zi cu zi. Astfel, el ne spune că trebuie să devenim adevăraţi fii ai Învierii, în care să nu mai vieze păcatul: „Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; nici să nu puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci, înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu" (Romani 6, 11-13).
Iubiți frați și surori întru Hristos Cel înviat,
Noi, cei ce ne
aflăm în acest pământ apostolic, cel mai vechi ținut creștin românesc
binecuvântat de sângele multor mucenici și străjuit de peștera Sfântului
Apostol Andrei de unde ca din mormântul Domnului, au izvorât razele
strălucitoare ale propovăduirii de către cel Întâi chemat la apostolie,
se cuvine să avem fiori de credință care să ne cucerească mintea, inima
și toate simțirile noastre.
Astfel, dacă Hristos se așează într-un
mormânt săpat în stâncă, asemenea unei peșteri, de unde va învia
luminând întreaga lume, și peștera Sfântului Andrei devine mormântul
Învierii neamului nostru, prin mărturia despre Înviere a celui ce ne
ocrotește spiritual.
Cuvântul Învierii a rodit bogat în primele
secole creștine încât, până în secolul V, cetățile Schytiei Minor, ale
Dobrogei de azi, erau toate creștine, strălucind credința împărtășită de
ierarhii, preoții și diaconii din cele 15 scaune episcopale.
Să
reaprindem așadar și noi, cei de acum, străjuiți din cer de mulțimea
sfinților de aici, flacăra credinței, cum am început cu toții prin multe
zeci de biserici și mănăstiri noi, întemeiate în Eparhia noastră.
Să-L
primim pe Hristos Cel Înviat în lăuntrul nostru spre a zidi și cetatea
sufletelor noastre, în care să ardă necontenit candela Învierii Domnului
Hristos.
Cu El să mergem la Tatăl, în Împărăția Cerurilor, ca cel Întâi născut din morți și începutul învierii celor adormiți.
Ne
rugăm Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru Cel jertfit şi
înviat, să reverse şi în viaţa noastră a păcătoşilor lumina şi bucuria
Învierii Sale pentru a putea să ne menţinem şi să înaintăm tot timpul pe
calea mântuirii şi să împlinim cele bineplăcute Lui.
Hristos a înviat!
Al vostru Arhipăstor,
de tot binele doritor
și către Hristos Cel înviat rugător,
† TEODOSIE
ARHIEPISCOPUL TOMISULUI
Sursa: Arhiepiscopiatomisului.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp