Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:07 19 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ion Creangă, omagiat la Școala Gheorghe Ţiţeica

ro

03 Mar, 2013 19:52 1858 Marime text
Cu ocazia aniversării naşterii lui Ion Creangă, darul de mărţişor pe care l-a primit literatura română de la Moldova, elevii Şcolii Gimnaziale Gheorghe Ţiţeica au desfășurat vineri o inedită activitate de popularizare a operei şi biografiei clasicului humuleştean. Sub coordonarea doamnei bibliotecar Anca Moşoiu, aproximativ 200 de elevi ai tuturor claselor a III-a şi a IV-a şi ai claselor a V-a A, a V-a D şi a VI-a B, au lansat baloane cu heliu care vor purta spre alte zări bileţele cu citate reprezentative din opera lui Ion Creangă sau aspecte interesante ale biografiei acestuia, precum prietenia cu Mihai Eminescu ori debutul său la Junimea. Acţiunea de fabricare a bileţelelor a fost supravegheată de institutorii şi profesorii îndrumători ai elevilor, Şuster Niculina, Preutu Georgiana, Radu Rodica, Scrioşteanu Victoriţa, Nedelcu Alina, Medeşan Anca, Dimancea Neli, Trifănescu Sicuţa, Vizan Iuliana, Hagi Veronica, Netedu Adina, Străjeru Mihaela.
 
Această încercare de celebrare altfel şi de popularizare a scriitorului român se alătură altor manifestări ce se vor derula în aceeaşi zi: dramatizări din povestirile lui Ion Creangă de către elevi ai ciclului primar, prezentarea unor eseuri libere pe tema actualităţii operei lui Creangă şi a modului de lecturare eficientă a acesteia, eseuri realizate de olimpicii şcolii la limba şi literatura română, dar şi câteva lecţii desfăşurate în biblioteca şcolii prin care se încearcă reapropierea elevilor de carte, ca obiect cultural care nu ar trebui să le lipsească din bagajul personal.
 
Directorul adjunct al şcolii, doamna profesor Corina Vlad, a declarat: “Găsesc deosebit de interesante aceste activităţi, mai ales lansarea de baloane, şi cred sincer că, prin diversificarea acestor manifestări şi desfăşurarea lor într-o manieră modernă şi atractivă, elevii vor redescoperi lectura.”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii