Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:16 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În dosarul privind presupusa șantajare a lui Băsescu Familia Bercea va face plângere împotriva procurorilor din Constanța

ro

10 Jul, 2014 18:07 1715 Marime text
Noi înregistrări în dosarul Bercea-Băsescu vor ajunge în instanţă. Anunțul a fost făcut de avocatul fiului lui Bercea Mondial, Pavel Abraham.

„Azi am primit noi înregistrări de la Izaura, pe care le vom prezenta anchetatorilor. Înregistrările au legătură cu această cauză", a declarat, astăzi, la Antena 3, avocatul Pavel Abraham.

De asemenea, apărătorul lui Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, a mai afirmat că familia lui Bercea va face plângere împotriva procurorilor de la Tribunalul Constanța în dosarul privind presupusa șantajare a fratelui președintelui Traian Băsescu.

Totodată, în dosarul privind traficul de influență s-au efectuat astăzi percheziții. Procurorii s-au deplasat la casa fiicei lui Bercea Mondial, Gabriela Anghel, căutând instrumente de înregistrat, dar și înregistrări importante pentru acest dosar. 

Amintim că Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluție favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel (Bercea Mondial) era judecat pentru tentativă de omor, întrucât și-a înjunghiat un nepot.

Totodată, în urma unei plângeri formulate de Mircea Băsescu, mai mulţi membri ai familiei Anghel sunt trimişi în judecată pentru că l-ar fi şantajat pe fratele președintelui. Aceștia sunt cercetaţi pentru că i-ar fi solicitat lui Mircea Băsescu suma de 280.000 de euro, ameninţând că în cazul în care nu vor intra în posesia banilor, vor dezvălui informaţii compromităţoare despre acesta şi familia sa, afirmând că dețin mai multe înregistrări audio-video pe care le-au depus la DNA, făcând și publice o parte dintre acestea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii