Furt de motorină în Portul Constanţa Sud-Agigea
Furt de motorină în Portul Constanţa Sud-Agigea
23 Apr, 2012 17:10
ZIUA de Constanta
993
Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetăţean român care transporta cu un autoturism 90 de litri de motorină, pe care i-a sustras din vagoanele staţionate în zona Portului Constanţa Sud – Agigea.
În data de 21 aprilie, în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au verificat, pe comunicaţia ce face legătura între porţile de acces nr. 8 şi 9 din Portul Constanţa, un autoturism marca Opel Astra, condus de M.F. de 62 ani, domiciliat în municipiul Constanţa. În urma controlului au fost descoperite în interiorul autoturismului 3 recipiente de plastic care conţineau o substanţă lichidă cu miros de produs petrolier. După efectuarea verificărilor s-a constatat că substanţa lichidă este motorină, cantitatea totală depistată fiind de 90 de litri. Cel în cauză a declarat că a sustras motorina de la vagoanele staţionate în zona Portului Constanţa Sud – Agigea. Pe numele şoferului a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 209, alin.1 din Codul Penal.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii