Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:53 22 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dragnea şi Ponta se contrazic în privinţa separării funcţiilor politice de cele administrative

ro

14 Dec, 2014 17:03 884 Marime text
 
Liderii PSD Liviu Dragnea şi Victor Ponta s-au contrazis, astăzi, înaintea CExN al partidului, în privinţa nivelului de la care se va aplica în formaţiune separarea funcţiilor politice de cele administrative, Ponta susţinând că regula este pentru toţi, iar Dragnea că este doar pentru oficialii locali.

„Părerea mea este că ar trebui să adoptăm o declaraţie, urmând ca eventual în congres să introducem în statut prevederea asta. Deocamdată, discutăm de aplicarea sa la administraţia locală”, a spus Dragnea.

El a arătat că, în opinia sa, această prevedere nu se poate aplica şi preşedintelui PSD care este şi premier.„Eu cred că premierul trebuie să fie un om puternic politic, ca să poată să ţină guvernul în Parlament, zic eu. Guvernul e puţin diferit de Consiliile Judeţene”, a spus Dragnea.

La rândul său, Victor Ponta a susţinut că regula trebuie aplicată inclusiv persoanei sale.„Trebuie să facem această reformă, o să o discutăm cu toţii şi în martie, la congres, luăm decizia. O regulă întotdeauna se aplică de sus până jos, fără excepţii. Altfel nu mai e regulă”, a spus Ponta.

Sursa: Mediafax

Ti-a placut articolul?

Comentarii