Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT a destructurat un grup infracțional organizat specializat în traficul de minori

ro

30 Oct, 2014 10:40 1857 Marime text
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) –  Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiștii din cadrul B.C.C.O. Iași au destructurat un grup infracțional organizat specializat în traficul de minori în scopul exploatării sexuale.

Grupul era format din  mai multe persoane din Municipiul Roman, județul Neamț, printre care și inculpații N.R.G (25 de ani), L.C.D (26 de ani), R.F.T (25 de ani), C.P (23 de ani), I.I. (25 de ani).

Potrivit DIICOT, față de inculpați există suspiciunea rezonabilă că recrutau prin violență tinere minore de pe raza județelor Iași și Neamț. Tinerele răpite erau transportate pe raza Municipiului Roman unde erau violate și exploatate sexual, membrii grupării obligându-le să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți clienți racolați tot de către membrii grupului.

Marţi, procurorii DIICOT- ST Iași împreună cu polițiștii din cadrul B.C.C.O. Iași  au efectuat  6 percheziții pe raza județului Neamț, la locuințele unor persoane suspectate de implicare în activitatea infracțională. Au fost puse în executare și cinci mandate de aducere.

În urma administrării probatoriului, procurorii DIICOT – ST Iași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpaților N.R.G, L.C.D și R.F.T. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, viol și lipsire de libertate.

Procurorii DIICOT – ST Iași au solicitat ieri Tribunalului Iași arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei inculpați. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis solicitarea DIICOT și a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă.

 Suportul tehnic și de specialitate a fost asigurat de structurile teritoriale din Neamț și Iași ale Departamentului de Informații și Protecție Internă și, respectiv, Direcției Operațiuni Speciale.

La acțiuni au participat  şi lucrători ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii