Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:54 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul PNL Tararache „Solicit domnului Făgădău ca la momentul stabilirii cuantumului burselor să se atribuie sume de minim 80 lei“

ro

10 Sep, 2015 12:38 1285 Marime text
 
Deputatul PNL de Constanţa Mihai Tararache solicită lui Decebal Făgădău ca la momentul stabilirii cuantumului burselor să se atribuie sume „de minim 80 lei per bursă per elev pentru bursele de merit, iar cuantumurile să fie mai ridicate în ceea ce privește bursele sociale, bursele de studiu și bursele de performanță“.

„În ședința Consiliului Local Constanța din data de 9 septembrie 2015, a fost hotărâtă alocarea a 2 milioane de lei pentru acordarea burselor elevilor. După 15 ani în care educația nu a fost o prioritate pentru administrația locală, aceștia preferând să investească mai degrabă în evenimente precum carnavalele grotești, decizia de a respecta într-un final prevederile legii în ceea ce privește bursele școlare reprezintă un lucru bun pentru elevi, o formă de stimulare a activității lor.
 
În luna aprilie a anului curent am adresat o interpelare ministrului Educației, Sorin Mihai Câmpeanu, în care am prezentat situația municipiului Constanța. Am cerut totodată, la momentul respectiv, identificarea unei soluții legislative prin intermediul căreia să se precizeze clar sursa de finanțare, fără să mai fie lăsat acest drept la îndemâna fiecărei administrații, pentru că, după cum se poate observa, educația și sănătatea sunt domenii în care primaria Constanța se apleacă doar în apropierea alegerilor electorale.
 
Conform celor spuse de primarul interimar, aceste burse vor fi acordate începând cu luna octombrie, în urma stabilirii numărului de elevi ce se încadrează în criteriile de acordare a burselor școlare.
 
Solicit domnului Făgădău ca la momentul stabilirii cuantumului burselor să se atribuie sume de minim 80 lei per bursă per elev pentru bursele de merit, iar cuantumurile să fie mai ridicate în ceea ce privește bursele sociale, bursele de studiu și bursele de performanță. Ținând cont că în municipiu sunt 50 de unități de învățământ, iar numărul elevilor este unul ridicat, ii solicit de asemenea mărirea alocării bugetare pentru acordarea burselor, începând cu anul viitor.
 
Conform legii, vor beneficia de burse de performanţă olimpicii naţionali şi internaţionali, bursele de merit vor fi date elevilor cu media generală peste 8.50 şi nota 10 la purtare, bursele de studiu vor reveni elevilor care provin din familii defavorizate şi care au medii peste 7.00, iar bursele sociale le vor primi elevii cu o situaţie materială precară. Am mai spus-o, și o voi spune neîncetat,  nu trebuie să ezităm nici un moment să investim în educație, deoarece, educația este cea care stă la baza dezvoltării unei societăți moderne!

Consider totuși nocivă, pentru noi toți, atitudinea pe care echipa Făgădău-Mazare a avut-o până în acest moment vis-a-vis de această problematică, și degradant pentru o comunitate ca a noastră să aprecieze atât de simpla intrare în legalitate“, se arată într-un comunicat de presă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii