De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
20:14 24 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

"Contabilul de la Auschwitz" trebuie să plătească cheltuieli de judecată de cel puțin 260.000 de euro

ro

16 Jul, 2015 22:43 399 Marime text
 
Fostului gardian nazist responsabil pentru moartea a peste 300.000 de evrei, Oskar Gröning, numit și "Contabilul de la Auschwitz” și condamnat ieri în Germania la patru ani de închisoare, va fi obligat să plătească cheltuielile de judecată, estimate la cel puțin 260.000 de euro, relatează postul NDR, citat de agenția DPA.
Potrivit unui purtător de cuvânt judiciar, circa 120.000 de euro reprezintă taxele legale plătite de 70 de reclamanți. La această sumă se adaugă încă aproximativ 75.000 de euro pentru plata translatorilor angajați pentru ca instanța să poată comunica cu reclamanții și cu martorii proveniți, cei mai mulți, din rândul supraviețuitorilor Holocaustului și care au venit din SUA sau alte state europene pentru a participa la procesul desfășurat la Lüneburg (nordul Germaniei).
Costul deplasării acestora nu a fost încă estimat, astfel că suma imputată lui Gröning ar putea fi mult mai mare. În schimb, este clară suma cheltuită pentru închirierea sălii de judecată, circa 65.000 de euro, pe care de asemenea va trebui să o plătească.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii