Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:03 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comerț cu articole pirotehnic stopat de către jandarmi

ro

30 Dec, 2015 10:56 549 Marime text


Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflat în misiune de patrulare pe bulevardul Independenței din municipiul Medgidia, a observat marţi după amiază o persoană care oferea spre comercializare obiecte pirotehnice, fără îndeplinirea condițiilor legale.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că numitul Z.P. în vârstă de 34 de ani, din municipiul Medgidia, deținea 290 de articole pirotehnice (petarde) pe care intenționa să le vândă trecătorilor, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Jandarmii au întocmit procesul-verbal de sesizare, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, iar făptuitorul a fost predat împreună cu bunurile găsite asupra acestuia, lucrătorilor Poliției Medgidia, în vederea continuării cercetărilor.

Recomandăm cetățenilor să nu achiziționeze obiecte pirotehnice ce nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare și să sesizeze autoritățile atunci când observă astfel de fapte.
Totodată, reamintim că efectuarea oricăror operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, conform Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii