Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:13 23 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce s-a stabilit în şedința ordinară pe luna iulie a Consiliului Local Municipal Medgidia

ro

17 Jul, 2015 11:09 817 Marime text
A avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia, în sală fiind prezenți toți cei 19 consilieri locali. Pe ordinea de zi au fost șase proiecte de hotărâre.
 
La primul punct, s-a aprobat acordarea normei de hrană personalului Poliției Locale Medgidia, în valoare de 24 lei pe zi polițiștilor locali și personalului de conducere și 18 lei pe zi personalului care ocupă funcții publice generale și personalului contractual. La această sumă se adaugă 2 lei pe zi suplimentar, pentru personalul poliției locale care lucrează în ture sau în schimburi.
 
La punctul doi de pe ordinea de zi a fost dat spre aprobare proiectul care vizează acordarea în folosință gratuită către Asociația „Zâmbet și Culoare” a unei părți din imobilul situat în Medgidia, strada Republicii numărul 56. Asociația dorește înființarea unui Club de socializare pentru copiii și adulții cu dizabilități din Municipiul Medgidia. Proiectul a fost aprobat, cu amendamentul că între cele două instituții, respectiv Primăria Municipiului Medgidia și Asociația „Zâmbet și Culoare” se va încheia un protocol de colaborare prin care, ca parte a protocolului, primăria pune la dispoziție o parte din imobilul vizat.
 
Punctul trei de pe ordinea de zi, respectiv „Avizarea documentației privind atribuirea serviciului public de salubrizare, precum și a activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, de către A.D.I.M.”, nu a întrunit cvorumul necesar aprobării.
 
La punctul numărul patru s-a aprobat completarea și modificarea inventarului domeniului public al municipiului Medgidia cu imobilul De 978, în suprafață de 0,0784 ha.
 
La punctul numărul cinci s-a aprobat completarea domeniului privat al municipiului cu două imobile teren în suprafață de 135 m.p, respectiv 16 m.p, situate pe strada Izvorului și Pescărușilor.
 
Ultimul punct de pe ordinea de zi a vizat acordarea în folosință gratuită a unor loturi de teren pentru construirea de locuințe proprietate personală, tinerilor înscriși pe lista de priorități. Astfel, în baza legii, mai exact prin nerespectarea condițiilor impuse de lege pentru a beneficia de terenul pus la dispoziție, trei loturi de teren au fost retrase din folosința a trei beneficiari și atribuite altor trei tineri de pe lista de priorități.
 
Punctul numărul trei va fi repus pe ordinea de zi la următoarea ședință a Consiliului Local Municipal, ca urmare a nevoii stringente a avizării documentației, pentru ca procedurile să poată urma cursul firesc, până în luna decembrie a acestui an, când contractul pentru serviciul public de salubrizare, precum și a activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare va expira.

Ti-a placut articolul?

Comentarii