Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:36 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anchetă la Penitenciarul Vaslui în scandalul sexual

ro

30 Jan, 2015 19:37 2173 Marime text
Comisarul-şef Vasile Ponea, şeful siguranţei Penitenciarului Vaslui, care apare dezbrăcat în mai multe fotografii publicate în presă, va fi cercetat penal pentru "folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual", procurorii Parchetului Judecătoriei Vaslui întocmind, vineri, dosar penal pe numele său.
 
Cu o zi în urmă, în presă au fost publicate mai multe fotografii în care comisarul şef Vasile Ponea apare dezbrăcat, în ipostaze pornografice, pozele fiind făcute, cel mai probabil, în sala de forţă a închisorii, scrie Mediafax.
 
Cercetările în acest caz au fost declanşate, vineri, în urma plângeri făcute de către conducerea Penitenciarului Vaslui la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, Ponea fiind cercetat penal pentru "folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual".
 
"La data de 30 ianuarie 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a înregistrat în registrul de lucrări penale sesizarea formulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, respectiv Penitenciarul Vaslui, cu privire la comiterea de către Ponea Vasile a infracţiunii de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. În urma plângerii, urmează a se desfăşura cercetări sub aspectul faptei sesizată de către reprezentanţii Penitenciarului Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, Mihaela Mantu.
 
Oficialii Parchetului vasluian nu au putut preciza în ce anume constau faptele comise de Vasile Ponea şi reclamate de către reprezentanţii Penitenciarului Vaslui.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii